Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Psihotraumatologia, la confluenţa cercetării cu practica clinică

Publicat in Viata Medicala, joi 15 septembrie 2011 ·

În preambulul participării sale la Congresul Naţional de Psihotraumatologie de la Bucureşti, eveniment la care săptămânalul nostru este partener media profesional, dna psiholog Wendey Amey, director al Centrului de reabilitare prin terapie cognitiv-comportamentală din Marea Britanie, prezintă tendinţele actuale şi direcţiile de dezvoltare ale domeniului, într-un interviu realizat de dna Daniela Nătăleţu.

Cu ocazia participării domniei sale la lucrărileCongresului Naţional de Psihotraumatologie – Bucureşti, 2011, dna psiholog Wendey Amey, director al Centrului de Reabilitare CBT (Cognitive Behavioral Therapy) din Marea Britanie, invitată la Congresul de la Bucureşti, a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări legate de tendinţele actuale din sfera psihotraumatologiei în Europa Occidentală, a direcţiilor de dezvoltare a specialiştilor din acest domeniu şi ne-a oferit câteva indicii despre aportul dsale la lucrările Congresului.

– Vă rugăm să ne spuneţi, în câteva cuvinte, care este experienţa dumneavoastră în lucrul cu trauma psihică.

– Pe vremea când lucram, în diferite ipostaze sociale, cu copii şi adolescenţi vulnerabili, precum şi cu familiile acestora, am început să dezvolt un interes real în a învăţa cum să ajut oameni de toate vârstele să se recupereze de pe urma traumelor psihice. Părinţii şi copiii cu care lucram aveau adesea un istoric amplu de abuzuri, iar copiii trăiau în familii puternic patologizante. Ca voluntar pentru NCH (National Children’s Homes), am lucrat cu copii şi adolescenţi aflaţi în custodia poliţiei – unii dintre ei în vârstă de numai 10 ani, vârsta responsabilităţii penale în Marea Britanie. În acea perioadă, am intrat mult în contact cu poveştile lor de viaţă, pline de traume şi abuzuri. Uneori, aceşti tineri erau arestaţi, fiind acuzaţi de violenţe fizice, şi mereu eram avertizată de către ofiţeri

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 20 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 12 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Fetiţă de 10 ani, în comă, după ce mama ei a folosit o soluţie pentru deparazitarea oilor pentru a scăpa de purici

HotNews acum 13 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama ei a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. SpitalFoto: Upixa2 | Dreamstime.com Potrivi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 2 ore
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 5 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°