Pentru ea, copilăria nu are gust de mere coapte şi zilele de şcoală nu vin în tropăit de cai. Buchea nu e aurită, ci îi arată drumul spre poarta întunericului, cum va fi drumul ei după ce va termina, în cel mai fericit caz, opt clase.

Anii de şcoală nu o vor ajuta decât să vadă şi mai bine sărăcia în care se scaldă.

Părinţii ei nu vor avea bani să o ţină la şcoală, când abia au ce pune pe masă. Şi nevoile curg mai ceva ca pârâiaşul de la marginea satului.

Când era mai mică, visa că poate fugi de sărăcia lucie în care se zbate.

Noaptea, lăsa geamul deschis şi îşi imagina că se poate muta pe câte o stea. Acolo unde totul este ireal şi pur. Acolo unde nu-s griji şi totul este mai uşor.

Altă dată, se refugia în lumea basmelor. A fost pe rând Ariel şi Cenuşăreasa, Frumoasa din Pădurea Adormită şi Zâna Bună. A gustat din căsuţa de turtă dulce a lui Hansel şi Gretel, a fost în împărăţia mării cu Ariel, a plecat în călătorie alături de Crăiasa Zăpezii, dar a muşcat şi din mărul otrăvit dat de mama vitregă.

Când a mai crescut, a înţeles că pantoful de vinilin cumpărat de mama ei de la magazinul sătesc nu se va transforma niciodată în condur de împărăteasă, iar rochia surorii mai mari pe care o poartă ea acum de nouă nu va căpăta niciodată fir de aur şi strălucire de diamant.

Dovleacul din grădina din fundul curţii nu se va transforma niciodată în caleaşcă, ci va rămâne ceea ce a fost întotdeauna: mâncare pentru porci. Prinţii frumoşi şi bogaţi au rămas doar în cărţile cu poveşti, că broscoii râioşi nu se vor transforma niciodată în feţi - frumoşi.

Ea va rămâne pe mai departe o Cenuşăreasă ale cărei vise nu vor trece de colbul uliţei, de ogorul ars de sărăcie, de noroiul care îţi urcă iarna până în tindă. Acum, dorinţele ei nu îndrăznesc să zboare mai sus de casa de lut, ce se topeşte de sărăcie.

Zmei