Pe piaţa Sibex, după volumul record înregistrat în şedinţa de miercuri, investitorii au rămas destul de bine conectaţi la speculaţiile cu derivate şi în penultima şedinţă a săptămânii. Astfel, după aproape jumătate din orarul de tranzacţionare, numărul contractelor încheiate era de 7650 cu o valoare de 41,2 milioane de lei. Jucătorii au rămas fideli segmentelor de piaţă consacrate cum sunt: derivatele pe indici, pe acţiunile SIF5, pe aur şi valute.
Pe segmentul mărfuri, preţul aurului a continuat să alunece, în ton cu evoluţia externă. Metalul preţios s-a depreciat pentru a doua zi la New York, temperarea grijilor privind criza datoriilor determinând creşterea acţiunilor şi reducând cerea pentru plasamente de siguranţă. La Sibex, aurul se deprecia cu 24,1 dolari pe scadenţa octombrie a contractului SIBGOLD şi cu 34 dolari pe scadenţa decembrie a aceluiaşi simbol, date valabile la ora 16.15.
Cotaţiile futures ale Dow Jones de la Sibex au continuat să crească, corelându-se cu direcţia semnalizată de piaţa futures din SUA, nivelul de optimism menţinându-se după ce speranţele pentru redresarea situaţiei Greciei au reapărut miercuri seara, ca urmare a declaraţiilor liderilor Germaniei şi Franţei. De altfel, şi bursele europene au avut o zi bună, cu creşteri importante, înregistrate după ce preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel au încercat să demonteze speculaţiile că Grecia este aproape de faliment, reafirmându-şi convingerea că Grecia va rămâne în zona euro. La ora 16.15, cotaţiile Dow Jones de la Sibex creşteau cu 115 puncte pe scadenţa septembrie şi cu 125 puncte pe decembrie. Investitorii se aflau în aşteptarea deschiderii NYSE respectiv a unor noi date din SUA, unde a fost publicat raportul privind cererile de ajutor şomaj. Numărul americanilor care au solicitat ajutorul a crescut în mod neaşteptat săptămâna trecută