Un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul 8 într-un bloc de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală. Pompierii se aflau încă, la ora 9.00, în apartamentul afectat. Se pare că un scurtcircuit a declanşat incendiul, informează Mediafax.
În apartamentul distrus de flăcări locuiau doi bătrâni trecuţi de 80 de ani, iar incendiul a pornit într-o cameră în care cei depozitau mai multe lucruri.
Bătrânii au scăpat cu viaţă datorită vecinilor care au simţit miros de fum şi au acţionat imediat pentru stingerea flăcărilor. Pentru că incendiul se extindea, ei au chemat pompierii care au venit cu patru autospeciale. Apartamentul bătrânilor a fost avariat în totalitate. În plus, alte trei apartamente au fost afectat, însă acestea au asigurare.
"Intervenţia a fost dificilă din cauza violenţei flăcărilor. Incendiul a fost localizat şi lichidat. Patru apartamente au fost afectate. Nu au fost victime, nu s-a evacuat blocul", a spus Popa Adrian Vasile de la ISU Bucureşti.
Cei doi bătrâni au fost examinaţi de medici şi sunt în stare bună.
Un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul 8 într-un bloc de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală. Pompierii se aflau încă, la ora 9.00, în apartamentul afectat. Se pare că un scurtcircuit a declanşat incendiul, informează Mediafax.
În apartamentul distrus de flăcări locuiau doi bătrâni trecuţi de 80 de ani, iar incendiul a pornit într-o cameră în care cei depozitau mai multe lucruri.
Bătrânii au scăpat cu viaţă datorită vecinilor care au simţit miros de fum şi au acţionat imediat pentru stingerea flăcărilor. Pentru că incendiul se extindea, ei au chemat pompierii care au venit cu patru autospeciale. Apartamentul bătrânilor a fost avariat în totalitate. În plus, alte trei apartamente au fost afectat, însă acestea au asigurare.
"Intervenţia a fost dificilă din cauza violenţe