Nicolae Prelipceanu,
Odioseea. Un jurnal pe sărite,
Iaşi, Institutul European, 2011, 414 p.
Pentru mulţi dintre scriitorii contemporani, turnul de fildeş a rămas o frumoasă poveste de demult. Este şi cazul autorului Turnului înclinat, Nicolae Prelipceanu, care şi-a înmuiat condeiul în pasta urât mirositoare a societăţii româneşti postcomuniste, scriind la ziar (dar nu numai, v., de pildă, rubrica „Negru” din revista Ramuri) articole de atitudine, critic-sarcastice, cu scântei pamfletare. Iar dacă, în această implicare publicistică în viaţa „cetăţii”, redactorul-şef al Vieţii Româneşti a ales postura de intelectual critic, faptul se datorează nu unei jubilaţii în negativ (căci spiritul lui Cioran a făcut numeroase „victime”), ci unei gândiri de tip meliorist sau, mai degrabă, de bun simţ, acela al logicii şi al înţelepciunii practice. Aparent banal, dar semnificativ, este un dialog de odinioară cu Nichita, care spunea: „«dacă ţara mea pute, put şi eu cu ea, bătrâââne», cu inefabila-i rostire filozofică românească”, Prelipceanu fiind de părere, dimpotrivă, „dacă ţara ta pute, faci tot ce poţi ca să o mai speli puţin, să o mai parfumezi, să o faci mai suportabilă de către nasurile celelalte, de alături sau mai de departe”.
Odioseea (găselniţa jucăuşă a titlului datează tot din vremea discuţiilor cu Nichita Stănescu) reuneşte texte din perioada 2006- 2011, majoritatea publicate la pagina de opinii din România Liberă, cotidian la care autorul a fost şef al secţiei Cultură. Volumul conţine, astfel, comentarii despre subiecte social-politice de actualitate, cu analepse istorice şi deschideri spre politica internaţională: corupţia instituţională, instabilitatea legislativă, „democraţia de gazetă de perete”, disfuncţionalitatea sistemului de justiţie (dosarele Revoluţiei şi ale mineriadelor), continuităţile comunisto-securistice, retardul ci
