Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa se opune confuziei între rromi şi români

Publicat in Adevarul, vineri 16 septembrie 2011 ·

David Douillet, secretar de stat pentru francezii din străinătate, a asigurat, din România, că vrea să elimine confuzia din mintea francezilor. Fostul judoka a vorbit şi despre modificările electorale din Franţa şi despre votul prin corespondenţă, proaspăt introdus pentru francezi.

David Douillet (membru al cabinetului de la Paris şi deputat de Yvelines) este o figură aparte în cadrul cabinetului de la Paris, fiind, până nu demult, sportiv de performanţă. După ce a câştigat de două ori titlul de campion olimpic şi de patru ori titlul mondial la judo, spune că a muncit destul pentru el şi că a venit timpul să facă şi ceva pentru ţara sa. Douillet a fost întrebat la întâlnirea cu jurnaliştii români de ce oficialii francezi vorbesc despre delincvenţă „românească" în creştere în Franţa. „Se comite o eroare. Nu este vorba despre delincvenţa comisă de români.

Este focalizată pe un tip de populaţie. Este un amalgam care se face şi care creează o neînţelegere şi care duce la stigmatizări greşite. (...) Există reţele mafiote care exploatează o populaţie, din păcate (...). Este vorba de populaţia rromă, care locuieşte şi aici, dar şi în Bulgaria şi în alte ţări, şi acest amalgam de a spune «atenţie la români» nu este corect. Există emisiuni cu caricaturi şi marionete care lasă să existe această confuzie".

Voturile expaţilor

Oficialul a avut însă şi un alt scop pentru a veni în România pe care o cunoaşte, spune, din timpul erei Ceauşescu: cunoaşterea expaţilor francezi (circa 5.000 în total în România). Franţa este, înainte de alegerile prezidenţiale şi legislative de anul viitor, într-o situaţie oarecum similară cu a României în ceea ce priveşte votul cetăţenilor săi aflaţi în străinătate. Pentru prima dată, Franţa va putea alege 11 deputaţi pentru diaspora. Se vor institui de asemenea mai multe tipuri de vot - votul prin procură, la amb

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 46 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 18 minute
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 38 minute
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Robbie Williams, îngrozit de interacțiunile cu fanii: „Cererile de selfie îmi provoacă anxietate”

Adevarul acum 29 minute
Cântărețul britanic Robbie Williams a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă în interacțiunile cu fanii, dezvăluind că cererile de a face selfie îi provoacă „disconfort” și „anxietate”. Mărturisirea vine după ce artistul a fost abordat de

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zilei, nu va

Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Rouen. Pentru româncă ar putea urma o înfruntare cu Elina Svitolina

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 90 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a învins-o în sferturi pe sportiva franceză Jessika Ponchet, numărul 146 mondial, scor 6-2, 6-2, într-o oră şi 16 minute. În faza ur

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 7 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Mii de persoane participă la procesiunea Drumul Crucii din Ierusalim

G4Media acum 3 ore
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa, transmite Agerpres. În anii care au precedat actualul război din Gaza, z

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°