Nivelul scăzut al Dunării din ultimele zile ar putea determina Nuclearelectrica, operatorul celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, să oprească funcţionarea acestora, în depline condiţii de siguranţă a răcirii unităţilor.
"În ultima perioadă nivelul fluviului Dunărea a scăzut determinând scăderea nivelului apei în bazinul de aspiraţii al apei de răcire necesară funcţionării Unităţilor 1 şi 2 de la CNE Cernavodă. În prezent, nivelul apei din bazinul de aspiraţie este de 3 mdMB (metri apă de Dunăre faţă de nivelul Mării Baltice), comparativ cu nivelul mediu de 4,5-5 mdMB", a comunicat ieri Nuclearelectrica precizând că etalonul de măsură este nivelul Mării Baltice.
Prognoza hidrologică realizată de către Institutul Naţional de Hidrologie indică scăderea în continuare a nivelului apei Dunării, ceea ce ar putea determina oprirea unuia sau a ambelor reactoare de la Cernavodă.
Precizând că monitorizează cu atenţie evoluţia nivelului fluviului şi valorile bazinului de aspiraţie, Nuclearelectrica a anunţat ieri că la un nivel de 2,5 mdMB se va opri o unitate, iar la 2,35 şi pe cea de-a doua.
"În cazul opririi uneia sau ambelor Unităţi, există totuşi suficientă apă în bazinul de aspiraţie încât să se poată asigura răcirea reactoarelor pentru care se utilizează pompe speciale cu înălţimea de aspiraţie mult mai joasă, în jur de 1,4 mdMB", a anunţat ieri operatorul reactoarelor nucleare de la Cernavodă.
Subliniind că ieri după-amiază CNE Cernavodă funcţiona la parametri normali, fiind asigurat debitul de apă de răcire necesar. Nuclearelectrica a amintit de vara anului 2003, când Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită "fără evenimente negative din punct de vedere al securităţii nucleare".
"Asigurăm populaţia că funcţionarea CNE Cernavodă se realizează în condiţii normale respectând cerinţele de securitate nucleară", au încheiat repreze