În această vară, la Atena s-au desfăşurat Jocurile Mondiale de Vară pentru persoane cu dizabilităţi intelectuale. Au luat startul copii, tineri şi adulţi din 160 de ţări, printre care şi România, reprezentată de 38 de sportivi.
Întrecerile arată ce înseamnă într-o lume civilizată ajutorul dintre oameni, dintre cei complet sănătoşi şi cei cu dizabilităţi intelectuale, cât de mult contează o vorbă bună, o încurajare, o strângere de mână, o felicitare, o îmbrăţişare, gesturi pe care mulţi dintre noi am uitat să le facem sau le facem doar în mijlocul familiilor noastre.
Felul de a-i privi pe semenii noştri aflaţi în dificultate poate s-ar schimba dacă la televiziunile din România am vedea, din când în când, ce abilităţi au cei cu... dizabilităţi.
Convingeţi-vă un prieten sau o prietenă să întindă o mână unui om care are nevoie de un asemenea gest, nu de un ajutor material, şi nu veţi regreta! Bucuriile materiale, pentru acumularea cărora unii dintre noi îşi dedică aproape toată viaţa, trec, omenia rămâne.