Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operaţiunea "Bani pentru partid", la ITM?

Publicat in Romania Libera, vineri 16 septembrie 2011 ·

Iţele încurcatelor afaceri puse la cale de şefa Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiş, Cornelia Corescu, reţinută pentru trafic de influenţă, au fost dezvăluite după începerea anchetei DNA. Corescu este acuzată că a solicitat 10.000 lei de la administratorul unei firme, cerându-i ca banii să-i doneze pentru organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal. Procurorii mai spun că, în schimbul şpăgii la partid, acesta urma să scape de sancţiunile pe care le-ar fi primit pentru că nu a respectat legislaţia muncii.

Anchetatorii au stabilit că fapta s-a petrecut în perioada iulie-august, când Corescu, în calitate de inspector-şef la ITM Timiş, prin intermediul lui Vasile Medeşan, i-a pretins unui administrator la o societate comercială suma de 10.000 lei. În schimbul banilor donaţi la partid, Corescu urma să intervină la funcţionari din subordinea sa, asupra cărora avea influenţă, astfel încât aceştia să renunţe la sancţionarea administratorului.

Pedeapsa pentru şpagă, mai mică

Acesta a achitat însă numai 1.000 de lei, motiv de răzbunare pentru şefa ITM. Corescu i-a cerut unei angajate să înlocuiască procesul-verbal iniţial cu un altul în care se consemnau împrejurări nereale ce ar fi atras sancţiuni mai aspre. Administratorului i s-a pus în vedere că şefa e dispusă să renunţe la toate sancţiunile dacă se va plăti suma integrală cerută, lucru pe care el nu l-a făcut.

Cei doi care s-au ocupat de această „afacere", Cornelia Corescu şi Vasile Medeşan, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Corescu este membru în Biroul Politic Judeţean al PDL Timiş şi conduce de şapte ani Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş. În 2008, ea a candidat din partea PDL pentru un post de senator, însă a pierdut alegerile.

Conducerea PDL Timiş a anunţat că va pune la dispoziţia procurorilor anticorupţie care anchetează cazul şefei ITM Timiş toate in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 3 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Crin Antonescu, după ce spionajul extern de la Moscova i-a luat apărarea lui Georgescu: „Este protejatul, favoritul şi victima pe care Rusia o ia acum în braţe” / Mesaj către o votantă a fostului candidat

HotNews acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, la B1 TV, că independentul Călin Georgescu este candidatul Rusiei. El a adăugat și că „rușii prind curaj”, având în vedere declarații

Stare de alertă în Insulele Canare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Canare, sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiții meteorologice nefav

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Cum va fi ajutat Papa Francisc să respire în cursul nopții. Cel mai nou anunț de la Vatican, după cele două episoade de insuficiență respiratorie acută

HotNews acum 18 minute
Papa Francisc, care se luptă cu o dublă pneumonie de mai bine de două săptămâni, a rămas stabil pe parcursul zilei de marţi şi nu a avut noi crize respiratorii, a anunţat Vaticanul, potrivit Reuters. Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, care este

Vicepreședinte al Parlamentului European, replică pentru Călin Georgescu: „Europa și NATO sunt calea sigură pentru stabilitatea României”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a scris, marți, pe pagina sa de Facebook, că orice declarație care pune la îndoială apartenența României la NATO este atât una „iresponsabilă”, cât și „o amenințare la securitatea” națională.

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 4 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Vremea

București
acum

mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
sâm.

7°/17°
Constanta
acum

mie.

0°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/16°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/17°