Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: În SUA am spus că nu sunt bani de F16, fiind necesară o finanţare pe termen lung

Publicat in Romania Libera, vineri 16 septembrie 2011 · ·

Preşedintele Băsescu afirmă, în emisiunea "După 20 de ani" ce va fi difuzată duminică la Pro TV, că în întâlnirile de la Washington a menţionat că România nu are banii necesari achiziţiei de avioane F16 şi că s-ar putea angaja într-un astfel de contract doar în baza unei finanţări pe termen lung, potrivit Mediafax.

"Poziţia exprimată de România, în speţă de mine, a fost: nu avem bani şi nu ne putem angaja într-un astfel de contract, decât dacă am găsi o soluţie de finanţare pe termen lung. Adică în următorii cinci-şase ani România nu va putea plăti miliarde, ci poate plăti 200 de milioane, maxim 300 de milioane anual. Acesta este mesajul meu. Nu este nici o presiune din partea americană să achiziţionăm avioane F16 neapărat. Avem noi însă o obligaţie asumată când am devenit stat membru NATO, să avem un număr de avioane cert, 48, compatibile cu echipamentele NATO. Că pot fi F16, că pot fi Rafale, că pot fi SAAB sau ştiu eu, important este cum găsim o soluţie de finanţare", a precizat Băsescu în emisiunea "După 20 de ani".

Şeful statului a menţionat că discuţia bilaterală în momentul de faţă nu este una de consistenţă, pentru că România nu are resurse financiare să achiziţioneze şi că Statele Unite au propus un proiect regional în care "mai multe state membre NATO, între care spre exemplu, Bulgaria, Croaţia, poate chiar Ungaria, care are avioanele suedeze în leasing şi se termină leasingul, ar putea să facă un pool de state care să susţină dotarea statelor membre NATO din zona răsăriteană a NATO cu avioane F16".

Potrivit lui Traian Băsescu, "subiectul a fost discutat la această dimensiune, deci foarte redusă, şi în discuţiile cu vicepreşedintele Biden, şi în discuţiile de la Pentagon, şi în discuţiile de la Parlament".

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, joi, că printre subiectele discutate de preşedintele Băsescu în SUA s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Mircea Rednic se întoarce pe banca tehnică a lui Standard Liège

Mediafax acum 20 minute
În vârstă de 63 de ani, Rednic revine astfel la clubul belgian unde a evoluat ca jucător între 1991 și 1996 și echipă pe care a mai antrenat-o în trecut, inclusiv în sezonul 2012-2013, când a reușit o calificare în cupele europene. Fost internaționa

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum 56 minute
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum 31 minute
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

Președintele Nicușor Dan a promulgat câteva legi. Decretele au fost semnate și vizează transportul de mărfuri și fondurile europene

Gandul acum o ora
Patru legi au fost promulgate luni de către președintele Nicușor Dan. Acesta a semnat decretele care aduc schimbări referitoare la cadrul legislativ privind fondurile europene și transportul rutier de mărfuri. Luni, președintele Nicușor Dan a semnat

️AUR anunță că se opune categoric creşterii de taxe şi de impozite pentru români și propune o ALTERNATIVĂ clară și responsabilă

Gandul acum 40 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) transmite luni că respinge ferm orice intenţie de a împovăra suplimentar românii prin creşterea taxelor şi impozitelor şi propune o alternativă clară şi responsabilă, reducerea cheltuielilor de funcţionare a sta

Ministrul Bogdan Ivan, în vizită inopinată pe şantierul de la Praid / A cerut transparentizarea totală a graficului zilnic de lucrări

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a efectuat, luni dimineaţa, o vizită pe şantierul lucrărilor care se desfăşoară la Praid şi a declarat că a cerut transparentizarea graficului zilnic de lucrări şi c

TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut

Gandul acum o ora
TAROM a anunţat că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut, în contextul situației tensionate din zonă. Compania prelungeşte suspendarea zborurilor comerciale către Tel Aviv până pe 23 iunie, inclusiv, cu tot c

Zeci de mii de turişti străini sunt blocaţi în Israel

News.ro acum o ora
Ministerul israelian al Turismului estimează că aproximativ 40.000 de turişti sunt blocaţi în ţară după ce spaţiul aerian a fost închis până la noi ordine, pe fondul atacurilor cu rachete din partea Iranului, relatează The Times of Israel. Ministeru

ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Sezon Estival 2025 la Constanța - prioritare rămân siguranța alimentară și dialogul cu mediul de afaceri

Ziua Constanta acum o ora
În cursul zilei de azi, 16 iunie, la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, a avut loc conferința de deschidere a Comandamentului Sezon Estival 2025, eveniment care a marcat debutul campaniei de supraveghere

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°