Decizia guvernului olandez de a se opune aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen îndepărtează speranţa unui răspuns pozitiv la întâlnirea miniştrilor europeni de interne din 22 septembrie. E nevoie de unanimitate pentru ca o ţară să fie acceptată în Schengen, iar Olanda a anunţat că nu doreşte nici măcar o "extindere parţială", aşa cum sperau cele două state.

De ce se opune însă Olanda? Motivul oficial este legat de reformele din justiţia română şi cea bulgară. Guvernul de la Haga pune sub semnul întrebării existenţa statului de drept în România şi asteaptă următorul raport al Comisiei Europene pe reformele din Justiţie pentru a spune dacă Bucureştiul şi Sofia merită să adere la Schengen. În culise, problema e însă mai mult politică: guvernul olandez este minoritar şi nu rezistă decât graţie sprijinului unui partid populist, xenofob şi islamofob, condus de Geert Wilders. Aderarea la Schengen este menţionată special atât în acordul de guvernare dintre liberali şi creştin democraţi, cât şi în protocolul de susţinere parlamentară încheiat cu formaţiunea lui Geert Wilders. În document scrie că “guvernul olandez va pleda pentru includerea a două rapoarte MCV în evaluarea pentru aderarea la Schengen. Dacă nu sunt îndeplinite criteriile stricte, Olanda nu va susţine aderarea României şi Bulgariei, iar cele două ţări nu vor fi primite în Schengen”. Merită amintit că, în tratatul de aderare al României şi Bulgariei la UE, în care e prevăzută intrarea în Schengen în 2011, nu se face nici o legătură între Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi spaţiul de liberă circulaţie.

În ultimele luni, autorităţile române – mai mult Ministerul de Externe şi cel al Justiţiei, mai puţin cel de Interne, din păcate – au fost destul de active în a îndepărta obstacolele care stăteau în calea aderării la Schengen. Să ne amintim că, în decembrie anul trecut, mi