In cele mai recente iesiri “pe sticla”, consilierul Guvernatorului BNR a repetat aceeasi fraza: ”Lumea se schimba si nimeni nu stie cum va arata noua lume in care intram”. Asa este. Poate ca daca am adauga ca “schimbarea” lumii asteia se datoreaza in buna masura politicilor duse de bancile centrale si de guverne nu ar fi foarte exagerat.
Semne ca vine “sfarsitul lumii” au existat. In ultimii ani, ele chiar s-au inmultit. Daca facem un apel la memorie, ne amintim de criza imobiliara din anii 80 din SUA si Europa. De bula dot.com, de caderile Burselor si mai recent, iar piata imobiliara, datorii suverane samd.
In 2007, lumea afla surprinsa ca un produs de care auzise prea putin - subprime- poate darama un mecanism financiar mondial. Cati vorbisera inainte despre titrizare si riscurile acesteia? In 2008, cade Lehman. Drept e ca in viata reala trebuiau sa mai cada cateva banci (Citi, RBS, sa) care au fost insa salvate. “Sfarsitul lumii”a mai fost impins putin.
In 2009 apare problema deficitelor Statelor iar in 2010 criza datoriilor suverane.
De fiecare dată, capitalismul financiar s-a intors mai intarit datorită eforturilor – să nu mai vorbim de “complicitatea” guvernelor şi băncilor centrale. Pana unde se mai poate merge cu acelasi tip de logica a “salvarii”? Raspunsurile traditionale ale bancilor de emisiune au mers in directia ieftinirii banilor. Dobanzi mici insotite de incercari de a “spala” activele dubioase. In tentativa de a mentine “balonul” lumii finantelor in aer, Guvernele si in special bancile centrale au aruncat din nacela cam tot ce se putea. Nu le-a ramas mai nimic de aruncat in prezent, iar balonul continua sa coboare. Marjele de manevra ale “soferilor”Bernanke, Trichet et comp sunt acum foarte limitate.
Daca ne uitam strict la bani, constatam inca o anomalie. S-au aruncat in piata echivalentul a peste 100
