Cel care l-a lăsat fără bani este un adolescent de 16 ani, rudă cu păgubitul. Copilul a intrat în atelierul acestuia din Ucea şi i-a furat toţi banii.
Mecanicul îşi ţinea banii ascunşi într-o ladă metalică, închisă cu lacăt, iar băiatul ştia acest lucru.
„Prin lovituri repetate cu un ciocan s-a spart lacătul și s-a sustras, conform reclamantului, suma de 18500 lei. În urma investigațiilor efectuate de polițiști, ieri a fost identificat suspectul în acest caz, un minor de 16 ani, rudă cu reclamantul", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.
Din păcate, oamenii legii nu au putut recupera din prejudiciu decât 1.900 lei și un telefon mobil, în valoare de 400 lei, pe care minorul şi l-a cumpărat din banii furaţi.
Suspectul este cercetat în stare de libertate.
Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: