Comisia Europeană a anunţat astăzi modificarea regulilor Schengen care permit autorităților naționale să reintroducă, în mod excepțional și temporar, controale la frontiere în cazul unei amenințări grave la adresa ordinii publice și a securității interne.
Comisia are convingerea că, întrucât astfel de măsuri au un impact asupra întregului spațiu Schengen, posibilitatea de a reintroduce controale la frontierele interne ar trebui gestionată la nivel european într-un mod transparent, coerent și eficient. Comisia consideră ineficiente măsuri precum cele luatre de Danemarca sau ameninţările Franţei şi Italiei atunci când s-au confruntat cu valurile de imigranţi africani.
Majoritatea acestor probleme apar din abordarea interguvernamentală, a spus comisarul European pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstom. Când erau puţine state în Schengen, sistemul funcţiona. Acum sunt 25 şi spaţiul se va mai extinde, astfel că e nevoie de "o abordare europeană", susţine comisarul mai ale că orice decizie a unui stat Schengen le afectează pe celelalte.
Cine ia decizia în cazul în care un stat membru vrea să introducă la frontierele proprii, în cadrul Schengen, controale? Aceasta era cheia propunerii Comisiei Europene care vrea să aibă mai multe prerogative, spre nemulţumirea şi opoziţia Franţei, Spaniei şi Italiei care au ripostat la propunerea Bruxelles-ului. „Competenţa decizională ţine de statele membre. Dar libera circulaţie este un spaţiu comun. Decizia de a reintroduce controale trebuie luată la nivel european", a spus Malmstrom.
CITEŞTE Cum s-au opus greii Europei propunerii Bruxelles-ului de a decide asupra graniţelor interne
Există însă şi un spaţiu de manevră pentru statele membre. Pentru 5 zile ele pot decide să introducă din nou controalele la frontierele proprii doar dacă se confruntă însă cu evenimente neaşteptate precum un atac terorist. După