“Libertatea” a fost prima instituţie de presă care a consemnat că pe 25 septembrie Nicu Ceauşescu ar fi împlinit 60 de ani. Fără să mă dau cocoş, chiar subsemnatul a scris despre acest lucru.
Sensibil la istorie, dar mai ales la “cazul Nicu Ceauşescu”, Ion Cristoiu a realizat la B1 TV o emisiune memorabilă, în care alături de mine au mai fost invitaţi Serghei Mizil şi Mihaela Ceauşescu, strălucită profesoară universitară şi verişoara lui Nicu. Succesul a fost colosal! Cum în România mimetismul face ravagii, Realitatea TV şi Antena 3 au preluat cu frenezie subiectul. Nici nu mai contează că prea puţini dintre cei invitaţi în platou aveau tangenţă cu subiectul. Azi, un film, mâine, o discuţie. “L-au tocat” mărunt pe Nicu, acum e rândul lui Zoie. Apoi, din nou, dezvăluiri despre “ăl bătrân”, Nicolae…
“Nu e cam mult Ceauşescu?”, m-am trezit că-mi spune, pe drept cuvânt, la telefon, Mihaela Ceauşescu. Pe bună dreptate, familia fostului dictator, inclusiv Valentin, se întreaba dacă nu cumva este o campanie şi cui foloseşte! Deloc, cunosc presa română de circa 22 de ani! Ceauşescu vinde, Ceauşescu face rating. Dincolo de nostalgia după o societate aşezată, lipsită de şocuri economice şi şomaj, lumea a început - la rece, cum se spune - să-l perceapă altfel pe fostul dictator. Şi descoperă părţile umane, dând la o parte zgura propagandistică despre presupuse crime, violuri, orgii sexuale, lux exorbitant. Publicul român e avid de istoria contemporană. Cărţile de istorie despre această perioadă sunt încă nescrise, gem sub peniţa cercetătorilor. Iar la cât de impotenţi sunt politicienii actuali, Ceauşescu va mai vinde bine mulţi ani de aici înainte!