Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Draculatura clujeană şi povestea unei stagiuni/ de Radu Constantinescu

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 16 septembrie 2011 ·

Teatrul Maghiar de Stat Cluj îşi inaugurează stagiunea teatrală sub semnul lui…Dracula. Dar înainte de a vorbi despre eroul nostru naţional, să dăm cuvântul directorului colectivului artistic clujean, regizorul Tompa Gabor, căruia i-am solicitat un mic remember al itinerariului artistic 2010-2011, când au fost atinse mai multe recorduri.

- Am avut 11 premiere şi am jucat 6 spectacole din stagiunile anterioare. Numărul spectatorilor a crescut datorită (între altele) şi Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe, organizat toamna trecută la Cluj. Compania a participat la mai multe turnee şi festivaluri, dintre care reţin spectacolele din Coreea şi participarea la festivalul din Avignon. În Coreea, aproape 5.000 de spectatori au urmărit piesa Richard III, încasările fiind de aproape 200.000 de dolari, mai mult decât planul nostru de venituri pe întreaga stagiune. La Avignon s-a jucat spectacolul Ruins True, coproducţie a Teatrului Maghiar de Stat Cluj şi Sushi Center for the Urban Arts San Diego, în regia subsemnatului. De altfel, Ruins True a fost primul spectacol de dans contemporan jucat vreodată la Théâtre des Halles.

- Ce va fi în stagiunea care începe în această săptămână ?

- Vom mai îndulci ritmul drăcesc al premierelor şi ne vom limita la opt titluri, între care amintesc Ubu rege (Alfred Jarry), Hedda Gabler (Ibsen), Femeia nisipurilor (Kobo Abe), Domnişoara Julie (August Strindberg). Prima premieră a stagiunii va fi Draculatura.

Regizorul acestui spectacol, Róbert Lakatos, este o mai veche cunoştinţă a noastră, prezent cu un interviu şi în paginile Ziarului de duminică, în urma premiului obţinut la Festivalul de film de la Karlovy Vary în 2008. Subintitulat Proiectul Bram Stoker, spectacolul face parte din proiectul internaţional de teatru Emergency Entrance (Intrare de urgenţă), cu sprijinul UE, în colaborare c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 29 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°