La 100 de ani bătuţi pe muchie, Ion Achimescu e cel mai bătrân om din comunitatea sa. Se laudă că citeşte fără ochelari şi merge fără baston.
Dacă treci pe lângă el nici nu te-ai gândi că tâmplele lui poartă 100 de primăveri. Păşeşte ţanţoş pe drum, uşor aplecat, dă bineţe orcui îi iese în cale şi poate să îţi povestească ore în şir despre viaţa sa. „Doar luna trecută am făcut 100 de ani. Şi sper să mă mai ţină Dumnezeu o vreme", mărturiseşte moş Ion Achimescu, devenit în august 2011 cel mai bătrân cetăţean din oraşul Băbeni. Dacă se întinde la vorbă, centenarul îţi poate spune, cu date exacte, multe istorisiri şi aventuri prin care a trecut în lunga sa existenţă. „Am trecut prin ambele războaie mondiale. Primul m-a prins copilandru, în braţele mamei, însă în al doilea nu am mai scăpat de raniţa de soldat. Am fost trei ani în armată şi alţii patru mi i-am petrecut în război. Şi acum îmi amintesc cum era să trăieşti zile întregi sub ploaia de golanţe şi obuze. Eu am fost printre cei care a avut noroc, însă pe mulţi dintre camarazii mei soarta nu i-a uitat", povesteşte omul, iar ochii i se umezesc de lacrimi. Viaţa sa după război a fost însă cea pe care şi-a dorit-o. Departe de lumea cea rea, la stâna sa, moş Ion s-a îngrijit zeci de ani de mioare, o îndeletnicire transmisă din tată în fiu.
„Depinde de om, cum îşi face soarta"
Mândria bătrânului din Băbeni constă în faptul că el e mai bătrân decât toate regimurile politice prin care a trecut România. „Eu am trăit şi pe vremea regilor, şi în timpul comuniştilor şi iată-mă acum pe vremea democraţiei. Nu ştiu să vă spun când a fost mai bine. Fiecare perioadă a avut suişurile şi coborâşurile ei şi foarte mult depinde de om cum îşi face soarta", e de părere centenarul din Băbeni.
