Pina este primul film de autor care folosește tehnologia de filmare 3D și ultimul film al lui Wim Wenders. Trebuie să mărturisesc de la început că nu sînt unul dintre susținătorii înfocați ai stereoscopiei și m-am dus la acest film doar pentru că urma să vizionez un film de Wim Wenders. Pentru mine, Der himmel über Berlin, Im Lauf der Zeit și Paris, Texas sînt repere obligatorii într-o istorie personală a cinema-ului postbelic. Stau alături de filmografia completă a lui Tarkovski și a lui Bergman. Cred că oportunitatea de a crea folosind o nouă tehnologie are consecințe importante pentru redefinirea posibilităților de expresie ale cinema-ului. În ceea ce mă privește, cred că există două posibilități de a folosi filmarea tridimensională. Poți alege să exploatezi enormul potențial al efectelor speciale, care a devenit deja un succes comercial în cazul filmelor din genul action films, animație sau fantasy, sau poți alege drumul opus în care cinema-ul se află în situația de a inventa un nou vocabular vizual pentru a explora posibilitățile de evoluție și condițiile care fac posibil noul în acest mediu de creație. Înainte de a spune cîteva cuvinte despre contribuția importantă adusă de Wim Wenders, trebuie să amintesc filmul Avatar. În ciuda enormului succes comercial înregistrat de James Cameron, mărturisesc că există o singură scenă din film în care regizorul a explorat cu adevărat posibilitățile de expresie ale tehnologiei 3D. Este vorba despre scena în care personajul Jake Sully se plimbă înconjurat de vegetația fantastică de pe Pandora. Perspectiva de filmare este aceea a persoanei întîi și este singura situație care îți transmite realmente acea prezență a personajului în mediul în care este filmat, spectatorul fiind conștient de toate cele trei dimensiuni spațiale, singura scenă cu o miză fenomenologică. În afară de această scenă, mi-e teamă că restul filmului