Nu stiu câte românce si-ar pune pe perete, în casa, un ceas eco perfect functional facut din teste de sarcina folosite (si mai ales câti români ar accepta ca partenerele lor sa faca una ca asta!).
Cred însa ca sunt destui cei care ar primi cu bucurie în dar un ceas facut dintr-un vinil uzat. Si poate chiar mai multi ar fi gata sa puna ambalaj lânga ambalaj într-o cutie, sa le strânga si sa le transforme în ceva folositor în loc sa le arunce la gunoi.
În România, însa, nu poti sa faci asta decât de capul tau. Vrei un ceas dintr-o placa de baza de la computerul cel vechi, îti faci. Vrei un perete din PET-uri, te pui pe treaba. Lucrurile nu se întâmpla organizat. Cel putin deocamdata, TerraCycle, firma despre care ai citit în stânga acestei coloanei, nu are punct de lucru si la noi. Românii înca nu fac parte din milioanele de consumatori care contribuie la „metamorfozarea" deseurilor. În 2009, orasele din UE au generat, în medie, 513 kg de deseuri pe cap de locuitor, conform unui raport Eurostat publicat anul acesta. România a înregistrat, potrivit studiului, o cantitate de deseuri de 396 kg pe cap de locuitor. La nivel national, însa, numai 1% din deseurile municipale sunt reciclate, în timp ce restul de 99% supraaglomereaza gropile de gunoi. Si-atunci, nu-i de mirare ca înca nu avem case decorate cu obiecte asemeni celor facute de designerii de la TerraCycle. Pâna la urma, nu poti sa-i ceri celui care pune sticla laolalta cu hârtia, desi are la îndemâna containere de colectare selectiva, sa înteleaga valoarea „gunoiului bun".