Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Împinşi" de deputatul Sorin Ioan Roman, fermierii bihoreni caută soluţii să-i oprească pe hoţii de culturi

Publicat in Bihoreanul, vineri 16 septembrie 2011 ·

25 de fermieri din comunele Sânnicolau Român, Gepiu şi Cefa s-au întâlnit, miercuri seară, la Centrul de asistenţă în afaceri din Cefa încercând să găsească soluţii pentru combaterea furturilor din culturile agricole.

Evenimentul a fost organizat la iniţiativa deputatul Sorin Ioan Roman, fiind invitaţi toţi fermierii ce au în exploatare suprafeţe de teren medii şi mari. La întâlnire au participat primarii comunelor implicate, poliţişti locali, reprezentanţi ai Jandarmeriei, dar şi şeful poliţiei bihorene Adrian Bucur şi comisarul Alexandru Sălăjan.

"În cadrul întâlnirii, fiecare fermier şi-a prezentat poziţia faţă de furturile din culturile agricole, încercând indentificarea unor modalităţi prin care să se combată aceste activităţi. Astfel, cei prezenţi au hotărât să nu mai permită accesul "pe urmă" (după recoltarea porumbului există o anumită pierdere ce era adunată de oameni ce veneau în urma utilajului), deoarece mare parte dintre cei ce vând porumb furat susţin că îl au pentru că au strâns ce a rămas după recoltare", se arată într-un comunicat trimis de cabinetul deputatului Sorin Ioan Roman.

În cadrul aceleaşi adunări, fermierii au cerut poliţiei să nu mai permită accesul în piaţa din Cefa a celor ce nu au certificat de producător şi nu pot justifica provenienţa cerealelor scoase la vânzare.

Porumb cu pază

"O altă modalitate pentru combaterea furturilor analizată de fermieri a fost posibilitatea angajării unor firme de pază pentru paza culturilor, această soluţie fiind însă una ce va putea fi pusă în practică în următorul an agricol, momentul de vârf al furrturilor din culturi fiind mult prea aproape pentru a se putea merge pe această linie", se mai precizează în comunicat.

Şeful IPJ Adrian Bucur le-a propus soluţii deja utilizate în alte zone din Bihor. "La Biharia colaborăm foarte bine cu voluntarii care s-au oferit să ne sp

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 6 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 12 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 10 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 4 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 6 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°