Recenta vizita a sefului statului in Statele Unite trebuie privita din doua unghiuri. Primul este cel al documentelor semnate cu acest prilej, al doilea este al contextului in care s-a desfasurat.
In ce priveste primul aspect, cel al continutului, este clar ca documentele semnate cu acest prilej sunt de prima importanta pentru Romania. O declaratie de “parteneriat strategic” cu Statele Unite, in conditiile in care tarile noastre sunt deja legate prin alianta NATO si colaboreaza efectiv in teatre de operatii, vine sa sublinieze o data in plus ca raporturile bilaterale – asa cum se si arata in Declaratia respectiva – sunt substantiale si robuste. In fond, daca suntem deja legati prin Art.V al Tratatului de la Washington, iar militarii nostri lupta deja impreuna inca din anii ’90 (vezi participarea romaneasca la implementarea Acordurilor de la Dayton privind Bosnia-Hertegovina), nici nu mai era nevoie de o asemenea declaratie. Cum insa ambele parti au decis sa o semneze, acesta este un indiciu al faptului ambele sunt satisfacute de raporturile bilaterale si au tinut sa sublinieze suplimentar acest lucru prin actul respectiv.
Referitor la continutul Declaratiei, personal retin trei lucruri ca fiind foarte importante. Primul este mentionarea expresa a Art.V al Tratatului de la Washington, ca “piatra unghiulara” a raporturilor reciproce (ceea ce vrea sa sugereze ca, fara apartenenta Romaniei la NATO, o asemenea declaratie nu ar fi fost posibila): “The cornerstone of our cooperation is the solidarity embodied in Article 5 of the North Atlantic Treaty, which provides that an armed attack against one or more North Atlantic Treaty Organization (NATO) countries shall be considered an armed attack against them all”, se spune expres in document.
Tin sa mentionez expres acest lucru deoarece am vazut ca unii comentatori (dl. Tismanenanu, de pilda) pun semnul ega