Datorită hărniciei admirabile cu care biblioteca digitală Dacoromanica pune zilnic la dispoziţia publicului, prin scanare, cărţi şi reviste vechi, putem ieşi cu uşurinţă din actualitatea lingvistică imediată pentru a plonja în cea de acum o sută de ani.
Zeci de numere din revista umoristică Furnica se pot consulta acum pe site-ul bibliotecii; printre ele, apariţiile din septembrie 1911 (vol. 7, nr. 52 şi vol. 8, nr. 1,2,3). La distanţă de un secol, sunt surprinzătoare asemănările cu revistele umoristice de azi: un exemplu îl constituie pseudonimele glumeţe cu care articolele sunt semnate, unele mai simple şi previzibile (Tarascon, Sfredeluş, Sarsailă, Biciuşcă, Nae Saltimbacu), altele create prin jocuri de cuvinte plurilingvistice (dar în care e implicată cu preponderenţă franceza): Jorj Labonvivan, Kiriak Napadarjan, Baronul Maparol d’Oner. În genere, sunt frecvente jocurile de cuvinte, nu totdeauna reuşite; multe pornesc de la nume proprii (cei întorşi de la Blaj nu mai sunt blazaţi, ci Blajaţi; în ironizarea lui Goga este invocată Gogomania etc.). Ironia recurge adesea la diminutive: reporteraş, gazetăraş. Alte procedee, continuând umorul secolului al XIX-lea (de exemplu, imitarea vorbirii străinilor), erau în presa de la 1911 mult mai frecvente decât în 2011. E criticat senzaţionalismul altor gazete, care „speculează... curiozitatea morbidă a publicului cititor” (nr. 52), de pildă în interviurile bombastice cu banditul Pantelimon. Temele vieţii cotidiene evocă suferinţele pietonilor şi accidentele produse de automobil – considerate ca extrem de frecvente – şi întoarcerea din vilegiatură, de care, fiind septembrie, se leagă o serie de glume şi aluzii. Toponimia bucureşteană e uşor de recunoscut, chiar dacă termenii generici indică o realitate mai rustică, sau doar un vocabular care s-a învechit între timp: satul Băneasa, satul Herăstrău, grădina Ioanid,
