Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiştii XTB cred că investitorii ar putea primi veşti bune astăzi

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 16 septembrie 2011 ·

Reprezentanţii casei de brokeraj poloneze X-Trade Brokers, prezentă şi în România, sunt de părere că bursele ar putea primi o gură de oxigen pe termen scurt dacă în cadrul întâlnirii de astăzi de la nivel înalt din Europa se vor lua decizii importante de susţinere a crizei actuale.

Timothy Geithner, şeful Trezoreriei SUA, va participa în premieră la întâlnirea miniştrilor economiei şi finanţelor din Uniunea Europeană care va avea loc astăzi în Polonia.

"Mâine (astăzi - n. red.) va avea loc o reuniune foarte importantă la nivel european la care va participa din partea SUA şi Timothy Geithner. Cred că prin această participare americanii vor să se asigure că în Europa nu va avea loc un episod de genul falimentului Lehman Brothers şi că Grecia nu va fi lăsată să intre în default. La această întâlnire se pot lua decizii importante, de genul suplimentării fondului pentru susţinerea stabilităţii zonei euro (EFSF) şi s-ar putea anunţa ceva în legătură cu Grecia. Ar fi un semnal pozitiv pentru pieţe şi ar putea conduce la aprecieri ale burselor, a monedei euro şi a activelor riscante", este de părere Claudiu Cazacu, analist la firma de brokeraj poloneză X-Trade Brokers. El mai spune că situaţia din prezent de pe pieţe este una fără precedent, în condiţiile în care SUA şi-au pierdut ratingul AAA şi statele europene au ajuns la niveluri de îndatorare foarte ridicate care nu le mai permit să susţină economiile.

Potrivit lui Cazacu, un alt eveniment foarte important în perioada următoare de care va depinde evoluţia tuturor pieţelor este decizia pe care o va lua FMI şi Banca Centrală Europeană privind tranşa de ajutor financiar pe care ar trebui să o primească Grecia, o decizie în acest sens urmând a fi luată până la sfârşitul acestei luni.

Analistul X-Trade Brokers spune că un eventual default al Greciei ar aduce pierderi importante în special băncilor fr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Localitățile din Covasna care au votat cu Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

HotNews acum 24 minute
Surpriza candidatului independent Călin Georgescu s-a simțit și în județul Covasna. Într-un județ în care se votează tradițional cu UDMR, deci Kelemen Hunor, la aceste alegeri prezidențiale șapte localități au votat diferit, conform datelor AEP. În

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum 41 minute
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum o ora
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum o ora
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Călin Georgescu l-a devansat pe Marcel Ciolacu, după numărarea a peste 81% din voturi

Tribuna acum o ora
Luptă strânsă pentru locul întâi la alegerile prezidențiale între Marcel Ciolacu și Călin Georgescu. După ce candidatul PSD a condus în clasament pe parcursul centralizării datelor, după numărarea a 81,3% independentul Călin Georgescu a urcat pe pri

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum o ora
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Mircea Geoană explică votul modest: „Este efectul unui atac extrem de dur împotriva familiei mele”

Gandul acum 2 ore
Candidatul independent Mircea Geoană a avut prima reacție după publicarea primelor exit-poll-uri, care îl dau pe poziția a șasea în cursa din primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 5%. El a catalogat rezultatele drept „dezamăgitoare”

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

UPDATE - Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini / De la ce a pornit focul – FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. UPDATE: ISU Sibiu anunţă că incendiul a fost lichidat. ”În urma înlăturării efectelor negative şi a cercetării fă

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°