Filosoful Robert Nozick scria un mic eseu: “De ce se opun intelectualii capitalismului?”. Stând la o bere cu Lăzăroiu, Voinescu, Preda, Patapievici (chiar și cu Funeriu sau Paleologu dacă mai au loc la masă), Nozick și-ar pune unele probleme. În eseul său, remarca cum intelectualii au success în sistemul școlar meritocratic, în care cine își face lecțiile primește recompense de la autoritatea centrală a profesorului. Intelectualii , considera Nozick, ar prefera astfel statul centralizat unei piețe libere și concurențiale cum ar fi holul liceului în recreația mare, unde intelectualul e mai stingher.

Nozick mai considera (via von Mises) și că în căutarea prestigiului și a puterii, intelectualii se asocieză de voie de nevoie în capitalism cu oamenii de afaceri, suferă din cauza statusului lor inferior în lumea banului si devin oponenti ai capitalismului.

În România aceste idiosincrasii ale intelectualilor față de capitalism nu funcționează. De multă vreme era clar în sistemul de învățământ românesc și în aparatul de stat că nu cei mai merituoși ajung undeva, ci cei mai șmecheri. Apetența copiiilor inteligenți pentru sisteme centralizate trebuie să fi fost redusă în consecință. Pentru intelectualul român postul în administrație e mai degrabă un eșec, un loc unde să asculți de comenzi politice și să te compromiți- nu așa stau lucrurile și în administrațiile Marii Britanii, Franței sau chiar SUA, unde un post în administrație este râvnit.

În ceea ce privește asocierea intelectualului român cu oamenii de afaceri, aceasta nu este producătoare de mari umilințe pentru intelectual. Aceasta pentru că cei mai mulți oameni de afaceri români au acumulat capitalul prin contracte păguboase pentru stat, privatizări frauduloase, credite care au dispărut în ceață, etc. In consecință, intelectualul român are argumentul moral: m-ai făcut tu papagal, dar cel puțin eu nu