Optogan Group, o firmă specializată în producerea şi furnizarea de produse de iluminat pe baza tehnologiei LED, al cărei acţionar principal este fondul de investiţii Onexim, deţinut de miliardarul rus Mikhail Prokhorov, a semnat un parteneriat de distribuţie cu firma KDF Energy, specializată în tradingul de emisii de CO2 şi controlată de omul de afaceri George Brăiloiu.
Mikhail Prokhorov, 46 de ani, este al treilea cel mai bogat om din Rusia, cu o avere estimătă de revista Forbes la 18 miliarde de dolari, şi al 32-lea cel mai bogat om al lumii în cel mai recent clasament întocmit de revista americană.
Celibatarul pasionat de arte marţiale şi-a construit averea din industria metalelor şi cea bancară, dar în SUA este cel mai bine cunoscut pentru achiziţia echipei de baschet New Jersey Nets, potrivit Forbes.
De cealaltă parte, George Brăiloiu a intrat în atenţia publicului român abia anul acesta după ce în aprilie a cumpărat manuscrisele lui Emil Cioran în cadrul unei licitaţii, donându-le ulterior Bibliotecii Academiei. Afacerile lui Brăiloiu sunt în domeniul tranzacţiilor cu certificate de emisii de CO2 unde firma a reuşit în 2009 să ajungă la un business de 100 de milioane de euro.
În 2010 firma a înregistrat un puternic regres până la 58,6 milioane de euro. Principalele explicaţii sunt scăderea preţului şi a volumului de certificate de emisii de CO2 tranzacţionate.
Cum s-a făcut parteneriatul
Parteneriatul dintre firma de becuri şi KDF Energy este unul logic, spun reprezentanţii celor două companii, în contextul în care ambele firme sunt într-un fel sau altul legate de eficienţa energetică.
Mai mult, ţinând cont de faptul că Optogan are centre de producţie în Rusia şi Germania, era necesară o centură de legătură între aceste pieţe. "Nu cred că cei doi proprietari s-au întâlnit pentru stabilirea acestui parteneriat, dar nici n