Primarul din comuna Borş vrea să transforme actuala vamă în bază de agrement. Pentru fostele cazărmi ale grănicerilor există deja proiecte care vizează transformarea lor în hoteluri, următoarele vizate fiind clădirile din punctul de trecere a frontierei Borş.
Batori Geza, primarul comunei bihorene Borş, numără zilele până la aderarea României la Spaţiul Schengen, în speranţa că, imediat după renunţarea la controalele de la frontiera cu Ungaria, clădirile din punctul de trecere a frontierei Borş vor trece în proprietatea comunei. „Fostele birouri vamale vrem să le transformăm într-un hotel", a spus, în exclusivitate pentru „ADS Oradea", primarul Batori Geza. Pentru ca planurile edilului din Borş să devină realitate, primul pas ar fi cedarea clădirilor, în favoarea primăriei bihorene, imediat după desfiinţarea vămii. „Sperăm ca, imediat după intrarea în Spaţiul Schengen, clădirea să intre în proprietatea primăriei, să nu se facă aceleaşi greşeli care s-au făcut cu cazărmile grănicerilor, care ne-au fost predate, prin hotărâre de Guvern, după aproape zece ani, în care s-au deteriorat foarte tare", a spus Batori Geza. Acesta a amintit şi cazul Slovaciei, unde, a doua zi după adeararea la Spaţiul Schengen, ţiganii furaseră deja tot fierul şi distruseseră complet clădirea.
„Turism de frontieră"
Batori Geza consideră că destinaţia turistică ar fi cea mai potrivită pentru actuala vamă şi terenul aferent. „Industria s-a pornit deja la noi în comună. Am avut în urmă cu câţiva ani visul de a face aici un Parc Industrial şi am reuşit. Acum vrem să oprim turistul în Borş, să-l facem să petreacă aici o noapte sau chiar câteva zile de vacanţă", spune primarul vizionar. Pichetele de grăniceri au trecut anul trecut în proprietatea comunei Borş, iar deja există un proiect depus pentru a obţine finanţare de la Guvernul României, pentru transformarea unei suprafeţe de 1