Inca putin si trecea aproape un an de la ultimul articol postat pe Pandora’s. Am fost foarte surprinsa azi cand am vazut ca nu mi-a fost anulat contul.

In tot acest timp evenimentele cotidiene au pus stapanire pe timpul meu, oamenii din jurul meu m-au convins cat de important este sa le dedic clipele libere si nu regret nicio secunda sau poate nu am mai avut nimic de spus si decat sa exprim aberatii m-am oprit din a mai scrie.

Este adevarat ca in ultimele luni mi s-au indeplinit o serie de dorinte si viata mi s-a schimbat intr-un mod cu totul si cu totul neasteptat pentru ca desi mi-am dorim foarte mult sa mi se intample anumite lucruri asta nu a insemnat neaparat ca sunt si pregatita sa le traiesc.

Let’s cut short the introduction. Si din pacate acest articol va fi scris fara diacritice… Enjoy.

Inca o saptamana si plec din Beirut dupa aproape 3 luni (fara 3 zile). Nu, nu sunt atat de norocoasa sa am o vacanta atat de lunga dar cu siguranta sunt foarte norocoasa sa am un job international (intre timp am renuntat la politica) care imi permite sa calatoresc foarte mult si sa locuiesc pentru perioade determinate in diferite tari. Liban a fost prima destinatie.

Cand mi-am anuntat familia si prietenii unde voi pleca a inceput panica. Razboi la granita – in Syria, terorism, lupte de strada, rapiri, Orientul Mijlociu. Cam asa s-a tradus pe scurt panica lor. Ei bine, eu aveam cu totul si cu totul alta imagine: 2009- New York Times desemneaza Beirut ca prima destinatie de vacanta din lume, o confluenta a mai multor culturi de-a lungul timpului si nu am de gand sa fiu ipocrita si sa nu spun: “cel mai tare” Skybar din lume. In orice caz, stiind ce voi avea de facut aici, natura proiectului, trebuie sa recunosc ca nu am fost speriata nicio secunda. Cu siguranta niciunul dintre motivele invocate mai sus de cei dragi nu a fost cel care m-a pus in situ