Pesimismul are la bază unele distorsiuni de gândire ce pot apărea ca simptom în cazul tulburărilor emoţionale precum depresia şi anxietatea, dar şi în lipsa lor. Evenimentele negative care au produs o încărcătură emoţională puternică, dar şi stima de sine scăzută stau, în cele mai multe situaţii, la baza gândirii pesimiste.

Caracterizat prin lipsă de speranţă şi printr-o înclinaţie spre a vedea „partea goală a paharului", pesimismul nu izvorăşte întotdeauna din realităţile care au marcat viaţa persoanei în cauză.Mai degrabă, pesimismul este întreţinut de percepţia pe care persoana o are asupra realităţii şi de interpretarea pe care o dă faptelor şi evenimentelor atât trecute, cât şi viitoare. O astfel de atitudine afectează puternic viaţa, iar trecerea de la pesimism la optimism nu se face fără efort din partea pesimistului.

Felul de a gândi, principalul vinovat

Atitudinea fiecăruia dintre noi este un răspuns la ceea ce înţelegem din realitate. Iar când felul de a gândi nu ne aduce beneficii, de vină pot fi distorsiunile de gândire. În cazul pesimiştilor, poate fi vorba despre trei tipuri de exagerare a realităţii. „Catastrofizarea este un exemplu de distorsiune de gândire specifică pesimiştilor şi apare atunci când nu luăm în calcul decât varianta negativă, însoţită de încapacitatea noastră de a-i face faţă", explică psihologul psihoterapeut Iulia Stoian, specialist în psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Potrivit psihoterapeutului, şi suprageneralizarea, care constă în tragerea unor concluzii ferme, bazate doar pe un singur eveniment („Tot timpul mi se întâmplă asta!") sau pe dovezi insuficiente, dar şi gândirea de tipul „totul sau nimic" sunt specifice pesimiştilor. „În cazul tipului de gândire «totul sau nimic», interpretăm situaţiile sau evenimentele în termeni de alb-negru, fără a vedea şi nuanţele de gri", precizează psi