Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterul morţii tânărului care a căzut bacalaureatul va fi elucidat abia peste trei săptămâni

Publicat in Adevarul, vineri 16 septembrie 2011 ·

Rudele lui Marius Sava, tânărul de 19 ani care a fost găsit mort în 4 septembrie, după ce a căzut a doua oară bacalaureatul la matematică, mai au de aşteptat pentru a afla toate elementele acestui dosar. Testele toxicologice vor fi făcute la Bucureşti, iar rezultatele vin abia peste aproximativ trei săptămâni.

Rudele lui Marius nu cred că acesta s-a sinucis. Poliţiştii, în schimb, înclină tot mai mult spre această variantă. Trupul neînsufleţit al tânărului a fost descoperit în curtea unui imobil aflat în construcţie pe Calea Torontalului. Imediat după cercetarea locului faptei au fost formulate două ipoteze cu privire la decesul lui Marius: una că tânărul ar fi fost victima unui accident rutier şi cea de-a doua că el s-a fi sinucis, fiind decepţionat pentru că nu a promovat examenul de bacalaureat nici în sesiunea de toamnă. Potrivit raportului preliminar întocmit de medicii legişti, Marius a decedat în urma leziunilor interne suferite, care ar fi putut fi produse în urma unei căderi de la înălţime.

Cum este vorba despre o moarte suspectă, anchetatorii au decis să se facă şi testele toxicologice. „La dosar încă nu a fost ataşat raportul necropsiei fiind aşteptate şi rezultatele testelor toxicologice", ne-a spus Andreea Cinteză, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Rezultatele acestora vor veni însă abia peste aproximativ trei săptămâni. Specialiştii de la Bucureşti sunt cei care vor stabili dacă în sângele băiatului s-au descoperit alcool sau substanţe halucinogene. Până atunci, rudele şi prietenii îl plâng pe Marius şi aşteaptă să afle răspunsurile la întrebările care îi frământă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 4 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 3 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 32 minute
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 3 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 7 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 4 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 6 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 9 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°