Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat că instituţia pe care o conduce ar putea decide suspendarea împrumutului în valoare de 110 miliarde de euro acordat anul trecut Greciei. FMI ar trebui să contribuie semnificativ la o tranşă de 8 miliarde de euro pe care Atena o aşteaptă luna aceasta.
Atena trebuie să reaprindă „impulsul de a-şi atinge ţintele“ asumate de către guvern, după o perioadă în care acesta a încetinit semnificativ.
„Dacă nu a existat implementarea măsurilor, nu nu plătim“, a declrat Lagarde pentru CNBC.
În urmă cu mai bine de un an, în mai 2010, FMI şi UE au aprobat un pachet de asistenţă financiară în valoare de 110 miliarde de euro pentru a salva Grecia. Contribuţia Fondului se ridică la 30 de miliarde de euro, iar restul de 80 de miliarde de euro vin de la UE.
Astăzi, reprezentanţii FMI, ai SUA (va fi prezent Timothy Geithner, secretarul trezoreriei) şi oficiali înalţi din cadrul UE se vor întâlni în Polonia, unde vor rămâne până mâine pentru a găsi soluţii pentru evitarea extinderii crizei datoriilor de stat din zona euro către restul statelor comunitare şi chiar SUA.