Procesul de reabilitare prin care a trecut fostul solist al trupei Black Sabbath, după ani de dependenţă de droguri şi de alcool, l-a determinat pe fiul acestuia să facă un film despre viaţa tatălui său, scrie telegraph.co.uk.
Rockerii din lumea întreagă vor fi iertaţi dacă îşi închipuie că ştiu deja tot ce se putea şti despre Ozzy Osbourne, chiar dacă viaţa sa părea că a devenit complet transparentă odată cu reality show-ul The Osbournes.
Filmul "God bless Ozzy Osbourne" trece de imaginea consacrată a starului rock şi aprinde reflectoarele asupra unui om luptându-se cu complexele şi cu lipsa respectului de sine, încovoiat sub presiunea problemelor.
Pelicula a fost concepută şi produsă de fiul acestuia, Jack, adolescentul problemă din clanul Osbourne, care a cunoscut faima după reality-show-ul familei sale primind un post ca prezentator TV şi ca vedetă a show-ului ITV2, Adrenaline Junkie.
"Publicul are dreptul să se întrebe "Ce mai este de ştiut despre Ozzy?" Exact despre asta vorbim. Nimeni nu a spus de fapt niciodată nimic despre John [numele real al lui Ozzy] Tot ce aţi văzut despre Ozzy s-a concentrat pe starul rock. Scopul era să eliminăm misterul şi să arătăm de fapt cine este el, ce fel de viaţă a dus în realitate. De fapt, titlul original al filmului era John," spune Jack, citat de Telegraph.
Producţia "God bless Ozzy Osbourne" urmăreşte traseul acestuia începând din copilărie când împărţea acelaşi dormitor cu cinci fraţi într-un apartament minuscul din Aston.
Ozzy relatează destul de critic totul despre începuturile trupei care avea să de devină piatra de temelie a heavy-metal-ului. A intrat în Black Sabbath în adolescenţă doar pentru că deţinea aparatura necesară. Povestea a început de la filmele horror. Membrii Black Sabbath mergeau la cinematograful de vis-à-vis de sala lor de repetiţii la orice film de groază care rul