A trecut aproape un an de la disputa de principii politice dintre deputatul Clement Negruţ şi primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. Cei doi au fost contracandidaţi, în luna februarie a acestui an, pentru cel de-al doilea loc de prim-vicepreşedinte PDL Alba.
În faţa mulţimii portocalii şi a şefilor de la centrul partidului, Valentin Rotar a aruncat atunci cuvinte grele asupra colegului său de partid şi contracandidatului de funcţie, Clement Negruţ, care se pare că nu au fost uitate nici azi de cel din urmă. Au urmat imediat după alegeri câteva replici aprinse prin ziare între cei doi, după care s-a aşternut liniştea.
După luni bune de la incident, cei doi colegi de partid apar în public, ignorându-se cu naturaleţe. La un eveniment recent petrecut la Blaj, la care au participat mai multe oficialităţi politice, printre care si deputatul Clement Negrut, primarul Blajului a salutat prezenţa masculină cu câte o strângere de mână, ignorând prezenţa lui Clement Negruţ.
Deputatul nu se arată afectat de comportamentul colegului său de partid, spunând că nu sunt duşmani, dar nici prieteni. “Acum îmi aleg cu mai mare grijă prietenii”, a subliniat cu seninătate Negruţ, care a precizat că el este politicos şi salută pe toată lumea. Dacă s-a întâmplat ca alţii să nu-l salute, este un alt aspect.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=41494
A trecut aproape un an de la disputa de principii politice dintre deputatul Clement Negruţ şi primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. Cei doi au fost contracandidaţi, în luna februarie a acestui an, pentru cel de-al doilea loc de prim-vicepreşedinte PDL Alba.
În faţa mulţimii portocalii şi a şefilor de la centrul partidului, Valentin Rotar a aruncat atunci cuvinte grele asupra colegului său de partid şi contracandidatului de funcţie, Clement Negruţ, care se pare că nu au fost uita