Basarabenii sunt în centrul propriilor poante şi bancuri, cu defecte şi calităţi pe care şi le asumă şi le împărtăşesc oricui vrea să audă. Umorul moldovenesc înseamnă mult mai mult decât bancuri. E o încercare originală de replasare, pe un făgaş normal, a unei vieţi marcate de privaţiuni.
Aruncaţi de istorie dintr‑o parte într-alta, românii de peste Prut şi-au îndrăcit umorul, l-au dus dincolo de ironie şi, curajoşi, l-au îndreptat către ei înşişi. Glumele au căpătat toate epitetele unei zone unde puţini se încumetă să păşească - sunt acide, negre, dure, fără perdea, dar în acelaşi timp familiare, de comunitate, unanim acceptate. Unicitatea hazului de dincolo de Prut constă într‑o combinaţie letală: istorisirea pătărăniilor, adică a întâmplărilor neprevăzute, este dublată de folosirea unui umor de limbaj.
Aşa iese de‑un pricol, de o glumă. Astfel că orice moldovean va avea întotdeauna în bagajul său colocvial replici mucalite. Ocupaţia rusească a lăsat urme şi în limba românilor de peste Prut, cele mai împrumutate cuvinte de duh provenind din argoul rusesc. Cuvinte originale care îşi aveau rostul lor într-o expresie haioasă au fost înlocuite de rusisme cu greutate, utilizate şi de tinerii de astăzi.
Se cred importanţi
Scriitorul ieşean Liviu Antonesei evidenţiază câteva dintre caracteristicile umorului de peste Prut. „Basarabenii au un umor foarte dur, cu multă autoironie, dar de o simplitate de geniu. Însă un popor care se autoironizează cu atâta tărie mai mult ca sigur că se socoteşte suficient de important pentru a fi subiectul unei glume. Un alt motiv pentru care sunt atât de acizi la adresa lor este că ei sunt siguri de identitatea pe care o au. Când îţi pui acid în cap, nu poţi să fii altfel. O altă cauză ar fi că sunt cei mai încercaţi dintre români, cu o bogată experienţă a multiculturalismului, şi asta chiar de pe vremea com