Cu toate acestea, Tony Judt continuă să gândească şi să-şi transforme gândurile în cuvinte. Ceea ce ne-a comunicat până acum e doar partea vizibilă a aisbergului-coşmar. Adevăratul blestem se desfăşoară în regim nocturn – de altfel, acest capitol atroce al cărţii e intitulat „Night”/ „Noapte”, prin omisiunea articolului (ca de altfel, la toate celelalte secvenţe care evocă trecutul), pentru a-i da un caracter abstract şi generalizator.

Abia când rămâne singur cu sine, în tăcere şi nemişcare, scriitorul ridică vălul de pe ultima redută a suferinţei şi disperării:

„Iar apoi vine noaptea. Amân plecarea în pat până în ultimul moment când îngrijitoarea mea trebuie să meargă să doarmă. Odată ce am fost «pregătit» pentru culcare sunt dus în dormitor cu căruciorul în care mi-am petrecut ultimele optsprezece ore. Sunt manevrat cu oarecare dificultate înspre pat (în ciuda înălţimii, greutăţii şi volumului mele reduse sunt încă destul de greu pentru a fi mişcat chiar de un bărbat puternic). Sunt aşezat în sus într-un unghi de o sută zece grade şi fixat pe poziţie cu ajutorul prosoapelor îndoite şi al pernelor, cu piciorul stâng întors înafară, ca-ntr-o poziţie de balet pentru a contrabalansa tendinţa lui de a se întoarce spre interior. Operaţia necesită o mare concentrare. Dacă îngădui vreunuia din membre să fie aşezat într-o poziţie greşită sau dacă nu insist îndeajuns pentru a avea trunchiul aliniat cu grijă împreună cu picioarele şi capul, în timpul nopţii am să sufăr caznele infernului.

Apoi sunt acoperit, cu mâinile aşezate deasupra păturii, în aşa fel încât să-mi confere iluzia mobilităţii, dar acoperit totuşi – ca tot restul corpului – deoarece acum sufăr de o senzaţie permanentă de frig. Sunt scărpinat încă o dată de sus până jos în zecile de locuri unde simt mâncărimi; aparatul de respirat Bi-Pap din nas îmi e potrivit suficient de strâns, la un