Am auzit o grămadă de declaraţii în ultima vreme din partea unor politicieni, experţi şi jurnalişti care mai de care mai (ne)avizaţi asupra relaţiilor româno-americane despre importanţa sau, mai degrabă, lipsa de importanţă a vizitei lui Traian Băsescu la Washington. Dacă există cineva care subminează activ parteneriatul cu Statele Unite, aceia trebuie căutaţi tocmai în rândurile acestor politicieni şi analişti.

Primul test al fidelităţii politicienilor noştri faţă de parteneriatul României cu Statele Unite va fi dat în Parlament cu prilejul ratificării acordului de instalare a scutului antirachetă de la Deveselu. Din acest punct de vedere, este relevant faptul că atât preşedintele Băsescu cât şi ambasadorul Mark Gitenstein au ţinut să sublineze faptul că acesta nu conţine anexe secrete iar Băsescu a mers mai departe afirmând că doreşte să solicite părţii americane să accepte ca acesta să devină public.

Grija lui Băsescu nu este să prevină teoriile conspiraţioniste (acestea oricum vor apărea) sau să liniştească paranoia rusească (oricum nu va reuşi) ci să prevină orice pretext care ar putea fi invocat de parlamentari pentru a nu ratifica acordul. Cei care vor vota împotriva unui acord care sporeşte securitatea României la un nivel fără precedent îşi vor dezvălui adevăratele fidelităţi şi acestea nu sunt faţă de relaţia transatlantică şi nici faţă de interesele României.

Gitenstein a confirmat ieri discuţiile purtate de Băsescu la Pentangon despre achiziţionarea de către România de avioane de luptă F-16 noi. Din punct de vedere militar, gradul înalt de interoperabilitate dintre armatele românâ şi americană precum şi interesele strategice pe termen mediu şi lung ale României fac ca opţiunea pentru F-16 să fie autoevidentă.

Cu toate acestea, lucrurile nu au stat întotdeauna astfel. Pe vremea când era prim-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu s-a pr