Sărăcia te învaţă să găseşti căile spre bucuria vieţii, spre îndestulare dar şi spre o mai bună înţelegere a aproapelui. Iar cine are puterea de a sfida sărăcia, încercând să trăiască cinstit, este un erou. Evident nu al morţii prin înfometare forţată, ci al rezistenţei într-un sistem care descurajează înalta moralitate…
De câte ori, în viaţă, nu vom fi fost martorii unor comportamente reprobabile ale unor semeni, fie persoane apropiate nouă, vecini sau cine mai ştie?! De câte ori nu vom fi suferit la auzul unor vorbe aruncate-n vânt sau comentarii vădit răutăcioase sub a căror haină trona, răsfăţată, lipsa de moralitate?! Cineva spunea, zilele trecute, că noţiunea de moralitate e pe cale de dispariţie. Ba chiar îşi dă ultima suflare. Ca atare şi obiectul ei de definiţie are aceeaşi soartă. E adevărat, lucrurile s-au amestecat atât de mult, în ultimele două, trei decenii, încât e greu să afirmi că a pierit - de pe "piaţa" relaţiilor interumane - bagajul normelor morale, cel care ne-a fost încredinţat de părinţii şi bunicii noştri, încă din pruncie.
În abordarea subiectului, sociologii se bat în săbii, fără niciun rezultat; filosofii tac, iar de pedagogi celebri care să fie luaţi în seamă n-am mai auzit de multă vreme. Dar să recapitulăm ceea ce am învăţat cândva. Fiecare om normal, în relaţiile sale sociale, e musai să adopte o conduită morală. Adică să aibă un comportament civilizat, care ţine de însuşirea normelor de convieţuire. Paranteză: dacă şi numai dacă părinţii sau educatorii lui au avut grijă să-i strecoare în minte cele necesare. Dar dacă au omis? În acest caz avem de-a face cu indivizi neadaptabili, răi din născare, recalcitranţi, agresivi, trădători, mincinoşi, profitori, hoţi de identităţi, duplicitari, ipocriţi etc., etc. "Şi ce-i cu asta? Trăieşte fiecare după cum gândeşte. Viaţa nu e uşoară. Trebuie să te adaptezi...", vor spune unii
