Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei zile de acţiuni culturale la Blaj. ASTRA sărbătoreşte 150 de ani de activitate

Publicat in Alba24, vineri 16 septembrie 2011 ·

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român aniversează în aceste zile 150 de ani de activitate neîntreruptă, ocazie cu care, în perioada 16-18 septembrie, la Blaj vor avea loc mai multe acţiuni culturale.

Alegerea municipiului de la confluenţa Târnavelor pentru aniversarea jubileului ASTRA nu este întâmplătoare, având în vedere că atât Serbările ASTRA la 50 de ani, cât şi cele de la 75 de ani au fost organizate, de asemenea, în “Mica Romă”.

Organizatorii acestui eveniment sunt Consiliul Judeţean Alba, Primăria şi Consiliul local Blaj şi ASTRA, Despărţământul “Timotei Cipariu” Blaj.

Pentru a marca aniversarea a 150 de ani de activitate ASTRA la nivel naţional, organizatorii şi-au propus un program complex cu manifestări de suflet pe diverse domenii culturale de interes.

Sărbătoarea va fi deschisă vineri, de la ora 18.30, la Centrul Cultural “Iacob Mureşianu” Blaj – Sala mare, cu piesa de teatru “Încă-i bine!”, scrisă şi regizată de Rodica Popescu-Bitănescu şi interpretată de actori ai Teatrului Naţional Bucureşti.

Cel mai important moment va avea loc sâmbătă dimineaţa, de la ora 10.00, la acelaşi centru cultural, unde va avea loc deschiderea oficială a manifestării, în prezenţa autorităţilor publice locale şi judeţene, a înalţilor prelaţi şi a celor peste 100 de invitaţi din ţară şi din străinătate (Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria).

După cuvântul de binecuvântare rostit de întâi-stătătorii celor două Biserici surori, va începe sesiunea jubiliară a Academiei Române, “Astra 150 de ani”. Vor prezenta alocuţiuni acad. Eugen Simion, acad. Dumitru Protase şi prof. univ. dr. Nicolae Bocşan. Partea a doua a sesiunii jubiliare se va desfăşura pe două secţiuni: istorică şi filologică.

Cu începere de la ora 16.30, polul de interes al manifestărilor se mută la Muzeul de Istorie “Augustin Bunea”

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 10 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°