Internetul e un instrument excepţional. Nu cred că există cineva care să conteste asta. Nici măcar cei care susţin că diavolul şi-a băgat coada în el. O coadă digitizată, desigur. Apropo, oare câţi Gigabytes o fi având dracul?
Dar, la fel ca orice alt instrument, Internetul poate fi folosit mai bine ori mai rău. Oricine poate să ia în mână un ciocan, o drujbă sau o daltă - dar ce se-ntâmplă după aia e extrem de variabil...
Am ajuns să reflectez la asta în urma a două tipuri de constatări uimitoare, făcute în mod repetat. Primul de referă la utilizatorul de rând al Internetului. Într-o etapă care pare dominată de reţelele sociale, de programele de tip Messenger, adică de mesajele instant, şi în general de interactivitate, într-o epocă în care Internetul s-a insinuat demult în telefonia mobilă, dar şi în formele de exprimare mass-media, încât mă aştept din clipă-n clipă să aflu despre posibilitatea de a primi informaţii şi mailuri prin sistemul de termoficare sau prin reţeaua de canalizare - rămân mereu şi mereu uimit de felul în care folosesc poşta electronică mulţi dintre utilizatorii de Internet pe care-i cunosc.
Trimit mesaje - de pildă de sărbători - la care nu primesc niciun răspuns. Am la îndemână mai multe explicaţii: nu mai e adresa valabilă (dar atunci ar trebui să am o reacţie de la sistem), se află omul într-un loc fără acces la calculator (rareori) sau, pur şi simplu, nu vrea să-mi răspundă. Dar de ce? I-am urat ceva de bine, nu trebuie decât să dea clic pe Reply şi să scrie "Mulţumesc la fel!" - îi ia maximum zece secunde!
Uneori, se întâmplă ceva şi mai uimitor decât tăcerea: omul îmi răspunde după o lună! De regulă fără nicio explicaţie pentru întârziere. Reiese că abia atunci a citit urarea mea. Pur şi simplu nu înţeleg: de ce să mai ai o adresă de mail dacă o consulţi lunar!?
Al doilea tip de constatări priveşte tăcerile
