Joi, 15 septembrie, la Camera Deputatilor, a avut loc o intalnire intre organizatii non-guvernamentale, sindicate, reprezentanti ai partidelor politice parlamentare, pe de o parte, si, pe de alta parte, ai Ministerului Administratiei si Internelor pentru a dezbate proiectul de Lege privind adunarile publice (Legea 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice).
Intalnirea a avut loc in urma semnalarii in spatiul public a unor abateri grave de la principii ale statului de drept prezente în proiectul de Lege.
Reprezentantii initiatorului Legii (MAI) au fost colonel Aurel Moise, locotenent colonel Constantin Sorinel si capitan Liviu Ciubuc, de la Jandarmeria Română. Din partea partidelor politice au participat deputat Mircea Toader (PD-L), deputat Adriana Saftoiu (PNL), senator Georgica Severin (PSD), deputat Carmen Moldovan (PSD). Au fost reprezentate aproximativ 15 ONG-uri și 2 federatii sindicale.
In cadrul dezbaterii, cu exceptia inițiatorului Legii si a reprezentantului PD-L, toți vorbitorii au considerat că proiectul de Lege este cel puțin antidemocratic (varianta cea mai blândă) sau „de inspirație stalinistă" (varianta aspră). Dincolo de aprecierile globale, au fost făcute comentarii punctuale, la nivel de articole de Lege, care au consolidat diagnosticul general.
Reprezentantul PD-L, domnul Mircea Toader, a admis ca textul este perfectibil, dar, pe de alta parte, a formulat explicit mentalitatea care stă la baza acestei propuneri Legislative: „Acum nu trebuie sa ne ascundem dupa deget, cred ca un imbold in crearea acestei legi a fost ceea ce noi am vazut in tari mult mai democratice, manifestari de violenta pe care nu le-ar fi crezut nimeni. Si acea democratie vesnica a avut de suferit si i-a prins pe picior gresit. In Anglia nu a existat cadru legal pentru a interveni in situatii de acest g