Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce aparat de fotografiat alegi: Nikon sau Canon?

Publicat in Adevarul, vineri 16 septembrie 2011 ·

Fotografia nu înseamnă branduri, dar cele două firme rivale îi incită pe profesionişti şi amatori. „Adevărul“ a consultat trei cunoscători ai aparatelor de fotografiat cu ştaif, care şi-au împărtăşit experienţa din spatele obiectivelor.

Companiile Canon şi Nikon s-au născut în Japonia. Astfel, tehnologia din Ţara Soarelui Răsare a creat două dintre principalele rivale pe piaţa aparatelor de fotografiat.

Pe de o parte, este vorba de bătălia comercială. Conform datelor publicate de analiştii de la BCN Ranking, cea mai mare cotă de piaţă în 2010 a deţinut-o Nikon, cu 34%, urmată de Canon - 31,4% şi Panasonic - 10,9%. Top 6 este completat de Hoya Hoya (7,8%), Olympus (7,7%) şi Sony (7,5%).

Pe de altă parte, atunci când vine vorba de utilitatea celor două competitoare, cifrele sunt lăsate deoparte şi se pune mult suflet. Aici, nikoniştii şi canoniştii nu au ajuns la un punct comun şi nici nu vor ajunge prea curând. Sunt mulţi fotografi care spun că diferenţele dintre produsele de gamă similare Canon şi Nikon pot fi neglijate, dar simpla întrebare pe care o dezbatem astăzi este suficientă pentru a deschide o cutie a Pandorei.

Alex Gâlmeanu, unul dintre cei mai apreciaţi fotografi români, spune că a folosit atât Canon, cât şi Nikon, dar fără să le aleagă pe criterii tehnice. Crezul său este că nu la asta se rezumă arta fotografică.

„Nu aparatul de fotografiat contează foarte mult, ci lucrurile pe care le ai de spus la nivel teoretic, al intelectului şi al experienţei personale. Cât timp o vioară nu e stricată, un violonist poate cânta perfect şi aşa. Prin urmare, dacă am ceva de spus, pot să fac fotografii şi cu telefonul mobil". El îi sfătuieşte pe cei care caută un aparat ca, înainte de a-l cumpăra, să lucreze la educaţia în materie de fotografie şi să deschidă ochii.

„Pentru asta nu contează ce aparat de fotografiat ai. Ca să înţelegi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în Vinerea Mare! O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat pe lacul de acumulare Siriu, Buzău. Un pompier, dat dispărut

Ziua Constanta acum 33 minute
Astăzi, 18 aprilie 2025, în jurul orei 17:00, în localitatea Siriu, județul Buzău, a fost declanșată o operațiune de căutare-salvare pe lacul de acumulare Siriu, după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg. Potrivit ISU Buzău, di

Mii de persoane participă la procesiunea Drumul Crucii din Ierusalim

G4Media acum 2 ore
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa, transmite Agerpres. În anii care au precedat actualul război din Gaza, z

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut seismul

Botosani News acum 15 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 4.1 s-a produs în România, astăzi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare, în jurul orei 18:43. Institutul Național pentru Fizica Pământului anunță că seismul a avut loc în Vrancea, la adâncimea de 80 de km. „În ziua de 18 A

Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Rouen. Pentru româncă ar putea urma o înfruntare cu Elina Svitolina

News.ro acum 38 minute
Gabriela Ruse, locul 90 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a învins-o în sferturi pe sportiva franceză Jessika Ponchet, numărul 146 mondial, scor 6-2, 6-2, într-o oră şi 16 minute. În faza ur

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 24 minute
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 6 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Mesaj RO-Alert după apariţia unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică de o frumusețe impresionantă

G4Media acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, vineri după-amiază, un mesaj RO-Alert privind prezenţa unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică impresionantă. „În jurul orei 15:55, a fost semnalată prezenţa unui ur

Cătălin Predoiu, reacție în cazul tânărului mort de supradoză: Sunt profund afectat / Combaterea traficului de DROGURI este o prioritate clară a MAI

Gandul acum 4 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este „profund afectat” de drama lui Rareș, tânărul care a murit la 20 de ani în urma unei supradoze. Predoiu amintește ce s-a putut face în ultimii doi ani în privința traficului și consumului de drogu

Mirel Rădoi, anunț înaintea derby-ului cu Dinamo: „Jucătorii au resimțit o stare de oboseală”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a susținut conferința de presă premergătoare partidei cu Dinamo din etapa #5 din play-off-ul Superligii.

Robbie Williams le spune fanilor că solicitări de selfie-uri îi provoacă disconfort şi panică

G4Media acum 2 ore
Cântăreţul britanic Robbie Williams le-a spus fanilor că solicitările de selfie-uri îi provoacă „disconfort” şi „panică”, după ce a fost abordat de mai multe persoane în timpul unui zbor recent, relatează vineri PA Media/dpa, potrivit Agerpres. Inte

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°