Fără doar şi poate, cel mai important eveniment al săptămânii a fost vizita preşedintelui Traian Băsescu la Washington şi întâlnirea cu preşedintele Statelor Unite, pe numele său oficial Barack Hussein Obama al II-lea.
La astfel de întâlniri importante nici nu contează fotografiile care fac deliciul pe Dâmboviţa: era sau nu Biroul Oval, erau mere sau microfoane în fructieră? Chiar şi întâlnirea dintre cei doi nu era decât simbolică, la nivel de imagologie. Politica nu se mai face, cum cred unii, ca pe vremea voievozilor, când capii oştirii se luptau sau se aliau întrei ei, după discuţii tête-à-tête. Cine poate fi atât de naiv sau rău intenţionat încât să creadă că Băsescu şi Obama au discutat despre numărul de rachete, au negociat precum prichindeii la "Monopoly" sau "Nu te supăra, frate"? Sau te miri, Băsescu i-a cerut preşedintelui american ajutorul să măsluiască alegerile. Ca o diversiune, s-a făcut că scapă ceva pe jos, pentru a distrage atenţia traducătorului oficial şi i-a şoptit repede la ureche, cu murmur marinăresc: "Help me, brother! Don’t leave me…"
Aiurea, poveşti de adormit electoratul. În spatele celor doi au fost armate întregi de oameni care au negociat luni, ani în şir. Meritul lor este unul exclusiv, acela că reprezintă o naţiune. Tot ce este posibil ca Traian Băsescu să fi cerut favoarea să se vadă cu "ăl mai tare de pe planetă". Dar asta nu schimbă cu nimic datele problemei. Băsescu nu mai candidează, iar Obama nu e pe listele PDL. Deşi, ca să fim răutăcioşi, la ce culoare are, putea să-i dea frisoane lui Vanghelie în sectorul 5! Pentru prima oară în istorie, România este aliată cu unica super-putere mondială. Ştiu, o să spuneţi, la ce ne ajută? Că doar nu vom fi invadaţi de extratereştri. Ne ajută enorm, pentru că lucrurile în istorie nu se schimbă prea mult. Rusia îşi revine şi joacă extrem de agresiv în Balcani. Şi nici
