Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mallul Electroputere, gata pe 15 noiembrie?

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

Deşi extaziat de cele peste 9 ha de suprafaţă construită ale primului mall din municipiu, primarul Craiovei nu e tocmai sigur că inaugurarea va avea loc la termenul promis de constructori

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a mers vineri în vizită la Electroputere Parc, să vadă cum evoluează lucrările de la mallul care se va deschide într-o fostă hală a fabricantului de locomotive. Reprezentanţii constructorului, dar şi ai beneficiarilor l-au primit pe primar, însă departe de ochii presei, având grijă să-i alunge în prealabil pe ziarişti nu doar dincolo de poartă, ci chiar şi dincolo de aleea de acces către Electroputere şi Comat, sub pretextul că „aleea este proprietate privată şi n-aveţi voie aici“.

După ce a făcut o scurtă plimbare prin curtea viitorului mall, însoţit şi de arhitectul-şef al municipalităţii, Mircea Diaconescu, edilul a ieşit extaziat pe fosta poartă a uzinei. „E fantastic! A stat Craiova atâţia ani fără un mall, da’ acum văzui o chestie extraordinară: un mall de 93.000 mp construiţi. Prin comparaţie, Mercurul are vreo 15.000 mp, ori ăsta are 93.000 mp, adică peste 9 ha! E uluitor! Nu cred că mai există în Ţara Românească un asemenea magazin!“, a declarat Solomon.

„Eu sunt sceptic“

Edilul consideră că mallul este binevenit pentru oraş din mai multe puncte de vedere. „În primul rând, vom avea de unde să ne facem cumpărături de firmă la preţuri ca pentru un oraş sărac - cel puţin aşa mi-a spus directoarea de la mall. Apoi, Auchan-ul angajează 1.000 de persoane, mallul - încă 1.000, deci vor fi 2.000 de noi locuri de muncă, pentru tineri cu vârsta maximă de 35 de ani, ceea ce iarăşi e un lucru extraordinar. Tinerii noştri n-or să mai plece să lucreze la mallurile din ţară, vor rămâne la Craiova. Nu în ultimul rând, faptul că vom putea să intrăm acolo dimineaţa şi să plecăm seara, petrecându-ne o zi cu familia, mân

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum o ora
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 58 minute
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Un senator PNL solicită grup interministerial pentru salvarea finanțării autostrăzilor A7 și A8 / ”Fac apel la colegii din Guvern să renunţe la atitudinea drobului de sare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că, până la o decizie definitivă a oficialilor europeni în privinţa finanţării autostrăzilor A7 şi A8, un grup interministerial coordonat de un vicepremier ar trebui

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 6 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum o ora
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°