Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toni Grecu: \"Vreau gazon cu gropi drept decor\"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

Liderul de la \"Serviciul Român de Comedie\" promite un show mai acid din octombrie Printre noutăţi, rubrica \"Vrei să fii cocalar?\".

O discuţie cu Toni Grecu nu va fi niciodată plictisitoare. Mai ales când e pigmentată cu amănunte legate de schimbările pe care le va opera în show-ul său de la Pro TV, "Serviciul Român de Comedie" (SRC). Nu am aflat încă dacă studiourile din Buftea au dat parchetul din platou pe un gazon "marca Oprişan", dar cu siguranţă, imnul emisiunii, prezentat la "DA Talent Show", spectacolul lansării grilei de toamnă a posturilor TV din trustul MediaPro, nu cuprinde mai mult de două silabe: "Ga-zon".

Într-un interviu acordat EVZ, Toni Grecu, liderul SRC, a încercat să răspundă la toate curiozităţile telespectatorilor.

EVZ: Ce se schimbă la SRC?

Toni Grecu: Fiind sezon nou, evident că am pregătit câteva schimbări. În primul rând este vorba despre noii colegi cu care vom lucra la SRC. Apoi despre conţinut, care va fi adaptat la ceea ce se întâmplă acum în viaţa publică românească. Mai e şi decorul, pe care îl vom primeni.

În acest sens, ca noutate absolută, aş vrea să scoatem parchetul si să-l înlocuim cu un gazon cu gropi, pus de firma lui Oprişan. Aşa cred că va fi distractiv când invitaţii la emisiune se vor afunda în iarbă până la genunchi. Divertismentul este garantat!

Şi imnul emisiunii se va schimba: îl vom invita pe Marcel Pavel să-l cânte în variantă scurtă, doar un vers sau o silabă, să nu fie plictisitor.

Mai vin vedete în emisiune?

În fiecare emisiune vor veni vedete separat de cele care fac parte din echipa de bază. Fie că e politician, cântăreţ sau sportiv, la SRC invitatul face parte din ecuaţie şi are locul lui în format.

Vor fi şi transformări de decor?

Vom avea mai mult public, în primul rând. Emisiunea va fi de fapt un spectacol î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 34 minute
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Jumătate de Banat sub cod roșu de caniculă și avertizare de instabilitate atmosferică în vestul țării

Press Alert acum o ora
Meteorologii au extins luni avertizările de caniculă până miercuri dimineața în sudul țării. În partea de vest a fost emisă o avertizare Cod roșu de vijelii. Potrivit ANM, de luni până marți la ora 10.00 sunt sub avertizare Cod roșu județele Caraș-S

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum 46 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum o ora
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Podoabe de aur, sticlă şi bronz, două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, descoperite în situl „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional – categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Is

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum o ora
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 3 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Vremea

București
acum

33°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°