Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medaliat pentru menţinerea păcii în Kosovo, vrea înapoi în teatrul de operaţiuni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

Plutonierul Cosmin Golea, unul dintre cei şase voluntari olteni în Kosovo, vrea să repete experienţa pentru carieră, dar şi pentru bani.

De opt ani anjagat în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt, plutonierul Cosmin Golea (29 de ani) face parte din Detaşamentul Mobil al unităţii, o aşa-numită “linie întâi” a ordinii publice. Jandarm foarte bine pregătit, fără teamă în faţa unui eventual pericol, Cosmin şi-a testat anul trecut nivelul de pregătire în cadrul misiunii europene de poliţie şi justiţie (EULEX) în provincia Kosovo, baza Mitrovica. S-a întors mândru că a contribuit la menţinerea păcii în zona de conflict şi cu medalia EULEX în piept.

Dorul de casă, mai mare decât teama de pericol

Deşi cu un mare grad de risc privind propria supravieţuire, experienţa în teatrul de operaţiuni nu l-a speriat. Spune că nu teama i-a înfrânt rezistenţa, ci dorul de casă şi recunoaşte că decizia de a pleca în misiune a fost luată pentru bani.

“Am considerat că sunt bine pregătit pentru acest gen de misiune. Am participat la misiuni de menţinere a ordinii publice, escortă, pază obiective, punct de control. Trebuie să ştii bine ce ai de făcut, să nu pui viaţa ta şi a altora în pericol. Am avut o oarecare teamă, însă ceea ce m-a ros a fost dorul de casă, de soţia mea, încărcătura emoţională este mult prea mare. Nu ştii când şi cum te întorci. Aş fi ipocrit să nu recunosc faptul că am plecat pentru bani, pentru un câştig mult mai bun decât în ţară”, spune jandarmul.

Cosmin este decis să se ofere din nou voluntar pentru o nouă misiune în Kosovo şi le recomandă acest lucru şi colegilor care se simt pregătiţi.

Şase jandarmi olteni în Kosovo

Drumul misiunilor de menţinere a păcii în Kosovo a fost deschis pentru voluntarii olteni în 2009, de către plutonier Marian Rusu. Au urmat anul trecut alţi trei angajaţi ai Inspectoratului Judeţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 50 minute
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 37 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 49 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 43 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°