"Hai să facem o poză cu un lacăt!", sună propunerea jumătate în glumă, jumătate în serios făcută lui Dani Coman. Sunt imaginile acelea speciale din "ziarul de a doua zi", în care încercăm noi să ilustrăm mesaje. Cum ar fi acesta că Dani a închis poarta.
Refuză, dar acceptă un dialog prin telefon. E greu altfel într-o zi în care a venit de la Tel Aviv, a mers acasă pentru a-şi vedea fetiţa, iar seara a fost la antrenament. Interviul este întrerupt rapid de un fan care îl abordează la semafor: "Bravo, Dani! Le-ai dat multora peste nas", se aude clar.
Hai că e un punct de pornire în discuţia noastră. Se potriveşte percepţia asta cu ce ai simţit tu?
Hmm. Nu vreau să vorbesc în termeni prea pompoşi. Revanşă, răzbunare, dat peste nas... A fost un meci greu, cu o încărcătură mare. E bine că s-a terminat frumos şi că am câştigat. Mai departe, sigur, e o satisfacţie personală că am demonstrat că rămân un portar pe care Rapid se poate baza. E adevărat că s-au îndoit foarte mulţi de mine, au spus că sunt numai accidentat, că nu mai fac faţă şi alte lucruri de genul acesta. Am răspuns joi şi o voi mai face, sper, pentru că am de gând să apăr mulţi ani de-acum încolo poarta Rapidului.
Crezi că acum conflictul tău cu fanii...
Nu vreau să centrăm discuţia pe asta. Nu pretind să fiu iubit, ci doar respectat. Pentru ce am făcut, pentru ce fac şi pentru ce voi face pentru acest club. Apăr în primul rând pentru mine, dar prestaţiile mele pot ajuta echipa, aşa cum evoluţiile coechipierilor mei mă fac şi pe mine să fiu apreciat.
E justificată comparaţia evoluţiei tale cu Hapoel cu prestaţiile din sezonul când Rapid a ajuns în sferturi?
Sunt perioade diferite. Mă bucur că se spune asta, deoarece am trecut printr-o perioadă destul de dificilă. Eu unul simţeam că pot ajunge şi chiar depăşi nivelul acela, dar ştii cum se spune: "Eşti ceea
