Anda Drăgulescu (27 de ani) şi Sorin Mitrana (27 de ani) s-au cunoscut la un curs de criminalistică organizat pentru agenţii de Poliţie. Anda era din Constanţa, iar Sorin din Bucureşti.
„Nu ne-am privit prea mult. Amândoi aveam pe cineva acasă. După câteva luni, însă, m-a găsit pe Internet şi ne-am dat întâlnire la munte. Am petrecut Crăciunul împreună şi ni se părea că ne ştim de o veşnicie“, povestesc ei.
Anda şi Sorin au avut o nuntă de vis
După o relaţie de două luni, Anda a primit inelul de logodnă, oferit în timpul unei plimbări în parcul Herestrău. „Am spus da, iar nunta am făcut-o în toamnă,în Constanţa, pentru că amândoi iubim marea foarte mult. Când ne cauţi suntem la plimbare“, spune Anda.
Nunta a fost organizată la restaurantul „Azur“ din Constanţa şi peste 200 de invitaţi au venit să-i felicite. Şi-au ales drept domnişoară şi cavaler de onoare pe cei mai buni prieteni din Poliţie, Diana şi Radu. „Nunta noastră a fost un vis frumos dar scurt. Ne-a plăcut mult şi credem că şi invitaţilor pentru că marea majoritate au fost tineri şi s-a dansat mult“, povestesc soţii Mitrana despre ziua frumoasă în care şi-au unit destinele, pe vecie.