Primul-ministru David Cameron a anunţat că persoanele care cer ajutoare de şomaj, dar nu vorbesc engleza, vor trebui să ia lecţii pentru a-şi însuşi limba lui Shakespeare. În caz contrar, ajutoarele vor fi sistate pentru trei ani. Daily Mail prezintă, într-un articol intitulat "Vedeţi escrocheriile?", câteva exemple care demonstrează că acest lucru nu se întâmplă în realitate.
Jurnaliştii britanici arată cum optsprezece persoane se prezintă la un tribunal din Birmingham, sub acuzaţia că au fraudat sistemul de ajutoare sociale din Marea Britanie. Numele unora dintre acuzaţi: Aklis Uddin, Halima Hameed, Aqeel Abid sau Fazal Ahmed. Cei opt au prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 183.000 de euro, iar unii dintre ei profită de banii de la stat de zece ani, timp în care nimeni nu s-a sesizat.
Femeia care nu a învăţat engleza timp de 46 de ani
Apoi, Daily Mail prezintă pe larg cazul lui Halima Hameed, o femeie de 51 de ani acuzată că a fraudat statul britanic cu 10.300 de euro. Magistraţii au aflat că femeia beneficiază de ajutor din 1998, dar din 2007 a lucrat cu normă întreagă la o tipografie. Totuşi, a "uitat" să informeze autorităţile despre noul ei loc de muncă.
Astfel, timp de patru ani ea a încasat ilegal bani de la statul britanic. În apărarea ei, Hameed a spus că prejudiciază statul din cauza "situaţiei delicate" în care se află: şi-a pierdut locul de muncă, iar fiica ei şi bebeluşul acesteia s-au mutat înapoi cu ea. Din acest motiv, Hameed a declarat că se simte "strâmtorată" în ceea ce priveşte banii.
Totuşi, magistraţii au fost şocaţi de alt aspect: deşi locuieşte în Marea Britanie de la vârsta de şase ani, Hameed s-a prezentat la tribunal cu un translator. "Înţeleg engleza, dar nu am încrederea necesară de a mă exprima în această limbă", a explicat femeia, în limba punjabă (vorbită în India şi Pakistan). Lucru greu de crezut,