Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmen Zmeu pregăteşte tinerele gimnaste să ajungă olimpice

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

Fostă gimnastă de performanţă, a trecut la antrenorat încă de la vârsta de 18 ani, lansându-şi elevele spre performanţă.

Carmen Zmeu a păşit pentru prima dată într-o sală de gimnastică la vârsta de doar patru ani, antrenoarea Adriana Lescovar fiind cea care a ajutat-o să descopere tainele acestui sport.

Legitimată la Clubul Sportiv Şcolar de Gimnastică Focşani a obţinut numeroase medalii la campionate locale, zonale şi naţionale, însă doar până la vârsta de 14 ani, atunci când nu a mai putut face performanţă din cauza unor probleme de sănătate.

Chiar şi aşa, nu a renunţat la pasiunea sa, continuând să vină la sală pentru a se întreţine şi pentru a „fura" meserie. După absolvirea Liceului cu Program Sportiv, la vârsta de 18 ani, a fost cooptată în lotul de antrenori ai clubului, astfel având posibilitatea de a pregăti în mod legal tinere talentate.

„Câţiva ani, am fost profesor calificat, însă după finalizarea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, am devenit titular. Sala de gimnastică, colegii şi fetele pe care le antrenez reprezintă a doua mea familie şi fiecare zi petrecută aici e un eveniment. Tot ce se întâmplă la acest club e o lecţie de viaţă", mărturiseşte Carmen.

Antrenează campioane

Acum, are sub „tutelă" grupa de performanţă a Clubului Sportiv Şcolar de Gimnastică, din care fac parte tinere cu rezultate deosebite. Printre aceste se numără Maria Răuţă, membră a membră a Lotului Naţional de la Deva, Georgiana Ceobotaru, medaliată la campionate şcolare şi naţionale, precum şi tripletele Ana, Irina şi Mălina Postolache, care în urmă cu puţin timp au luat decizia de a renunţa la gimnastică.

„În timpul antrenamentelor, încerc pe cât de mult posibil să dau dovadă de profesionalism, punând un accent deosebit pe seriozitate, care consider eu aduce şi performanţă. Munca în sală este destul de solicitantă şi presupune atât ef

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum o ora
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum o ora
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Vremea

București
acum

24°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

23°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°