Presa occidentala de sambata isi exprima indignarea la vestea ca, in aceasta saptamana, o studenta-doctorand, Somayeh Tohidloo, de la Universitatea din Teheran, a primit 50 lovituri de bici, pentru vina de a-l fi jignit pe actualul presedinte al statului, Mahmoud Ahmadinejad, prin modul cum a sprijinit campania contracandidatului sau in 2009.

Dupa protestele violente care au urmat alegerilor din Iran, ea a fost inchisa in 2009 timp de 71 zile - adica pana cand pericolul protestelor a trecut - iar apoi eliberata pe cautiune.

La doi ani dupa evenimente, tinerei Somayeh Tohidloo i s-au aplicat cele 50 lovituri de bici, ca sa se lecuiasca si de contestarea presedintelui, si de blog.

Portalul virtual Rue89 relateaza ca, urmare celor intamplate si imediat ce a scapat din mana calailor (la propriu, nu la figurat), Somayeh Tohidloo a pus mana pe mouse si a transmis urmatorul mesaj:

"Fii fericit, intrucat, daca ai avut intentia sa ma umilesti, iti marturisesc ca intregul meu corp sufera aceasta degradare".

Nu este important daca presedintele Mahmoud Ahmadinejad a citit sau nu acest mesaj. Important este ca-l citesc milioane de internauti, carora li se increteste pielea cand aud ce i se poate intampla unei femei in secolul XXI.

Aceeasi publicatie informeaza ca incercarea autoritatilor sa inchida gura celei care isi exprima protestele prin blog a creat o reactie in lant, tot pe calea blogurilor.

Sambata paginile Facebook de pe diferite meridiane au fost inundate cu mesaje de sustinere la adresa studentei, dar si de replici la adresa regimului de la Teheran.

Un publicist francez, cu alta ocazie dar pe aceeasi tema, scria metaforic despre bloguri ca ele sunt ca morile de vant: pe vreme de acalmie nu le simti, dar cand sufla vantul, nu le mai poate opri nimeni. Si totusi - as zice eu -