Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semne că „fostul“ vă vrea înapoi

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

Elementele care fac o relaţie să se creeze şi să se menţină sunt dragostea, grija, afecţiunea, încrederea şi responsabilitatea. Când una dintre aceste legături invizibile se deteriorează, relaţia începe să scârţâie şi ea. Într-o astfel de situaţie, cele două persoane implicate au doar două opţiuni: fie se despart şi încearcă să depăşească acest moment, fie discută serios, rezolvă problema şi îşi continuă relaţia. Oricine se poate afla în această postură şi oricine se poate afla în faţa unei dileme: să abordeze sau nu din nou fostul partener, după despărţire, pentru a mai încerca o dată să facă lucrurile să meargă? Femeile se abţin de la a face acest pas gândindu-se că „fostul“ a trecut peste despărţire şi nu este interesat de împăcare. În schimb, judecata bărbaţilor este „afectată“ de mândrie, iar incertitudinea îi determină să renunţe, cel puţin teoretic, la această opţiune. Există însă unele comportamente care dau de gol sentimentele şi intenţiile unui bărbat şi care pot fi un semnal că aceştia se gândesc, totuşi, la o împăcare.

Unul dintre cele mai des întâlnite semnale este faptul că fostul iubit nu a rupt toate legăturile cu dumneavoastră şi vă contactează din când în când. Dacă un bărbat a uitat o femeie, nu va mai păstra deloc legătura cu ea - poate doar o va suna la un moment dat să îşi recupereze unele lucruri personale. Totuşi, dacă „fostul“ caută pretexte să vă vorbească - vă sună constant pentru a vă împărtăşi noutăţile din viaţa lui sau doar pentru a vă întreba de sănătate - ar trebui să vă gândiţi că poate încă nu a depăşit momentul şi că se gândeşte să încerce să repare lucrurile.

Se dă mare

Dacă fostul iubit nu este interesat de dumneavoastră doar din punct de vedere fizic şi chiar vrea să vă împăcaţi, va fi dispus să facă orice pentru a vă atrage atenţia. Acest lucru înseamnă că este foarte posibil să se laude cu tot f

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Sper că nu suntem atât de blestemaţi încât să trebuiască să alegem între un preşedinte care a tăiat apa şi un preşedinte care a dat prea multă apă/ Antonescu nu va avea nicio obligaţie faţă de niciun lider politic care îl susţine

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că speră ca omânii să nu trebuiască să aleagă între un preşedinte care a „tăiat apa” şi unul care „a dat prea multă apă”, el făcând referire la Nicuşor Dan şi Victor Ponta. Ciolacu dă asigurări că Crin Antone

Cutremur de magnitudine 3.2 produs în zona Banat

Ziarul Financiar acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3.2 pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţa în zona Banat, judeţul Timiş, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la ora 8:08, la o adâncime de 18,7 k

Incendiu la Teatrul Masca din București. Flăcările au cuprins o sală de spectacole

Libertatea acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la Teatrul Masca din București, aflat în curs de reabilitare, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Crin Antonescu: Domnul Ponta e un trădător de rând/ Nu cred că va fi clasat nici măcar în primii trei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru preşedinţie, Crin Antonescu, afirmă despre fostul său partener politic Victor Ponta că e un„ trădător de rând” şi e de părere că acesta nu se va clasa nici măcar printre primii trei candidaţi în ordinea voturilor p

O fetiță de 5 ani a fost VIOLATĂ într-un garaj dezafectat din Arad. Agresorul, un bărbat de 54 de ani, a fost prins de polițiști în Timișoara

Gandul acum o ora
O fetiță de 5 ani a fost violată de un bărbat în vârstă de 54 de ani, după ce a ademenit-o într-un garaj dezafectat din Arad, cub promisiunea că-i va oferi cadouri. Agresiunea a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 11 aprilie, în zona străzii Co

Răzvan Lucescu pleacă de la PAOK pentru a prelua Real Madridul Asiei. „Și-a dat acordul”

Adevarul acum o ora
Răzvan Lucescu nu are un sezon prea bun cu PAOK Salonic, fiind pe locul 4 în campionatul Greciei, deși în ultimele două etape echipa sa a învins două mari rivale, pe AEK Atena și Olimpiacos. Presa din Arabia Saudită a anunțat că românul se pregăteșt

Donald Trump spune că este „într-o formă grozavă” după controlul medical / „Am un suflet foarte bun” VIDEO

HotNews acum 5 ore
Donald Trump, președintele SUA în vârstă de 78 de ani care a fost adesea acuzat de adversarii săi că nu este transparent cu privire la sănătatea sa, a făcut declarații vineri, după ce a efectuat examenul medical anual. „În general, simt că sunt într

Expoziție de icoane dedicată sărbătorilor pascale, la Colecția de Artă. Vernisajul va fi de Florii

Botosani News acum o ora
Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică, Etnografie și Științele Naturii, organizează, în spațiul Colecției de Artă, expoziția intitulată „Sacrul în artă”, dedicată sărbătorilor pascale. Vor fi expuse – în premieră la Botoșani – 10 lucrări

VIDEO Nicușor Dan: Autoritatea Electorală fie e incompetentă, fie procedează cu rea-credinţă. Ce acuză el

HotNews acum o ora
Candidatul independent Nicuşor Dan reclamă că în medul online există mii de materiale foto sau video, care sunt plătite şi neasumate şi care prezintă informaţii false sau scoase din context. El acuză de rea-credinţă şi incompetenţă instituţiile stat

Cristian Diaconescu anunță că o delegație a Congresului SUA va veni în România: „Contacte la toate nivelurile semnificative”

Gandul acum 3 ore
Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Cristian Diaconescu a anunțat că o delegație a Congresului SUA va veni în România, urmând avea loc „contacte la toate nivelurile semnificative”. Cristian Diaconescu a specificat că, la acest moment, nu poate oferi

Vremea

București
acum

10°
sâm.

3°/12°
dum.

6°/14°
lun.

7°/16°
mar.

5°/15°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

2°/11°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

3°/12°
dum.

3°/16°
lun.

8°/18°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

13°
sâm.

4°/15°
dum.

1°/19°
lun.

12°/19°
mar.

10°/13°